Unde a "călătorit" fostul mare gimnast Dan Grecu în cele două săptămâni de comă cauzate de o conservă stricată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Grecu

Dan Grecu este primul campion mondial pe care l-a dat gimnastica românească, el obţinând medalia de aur în 1974, în proba de inele.

Fostul mare campion, acum în vârstă de 65 de ani, a povestit cea mai grea cumpănă a vieţii sale, petrecută, la Reşiţa, unde din cauza unei conserve stricate, a ajuns în comă, stare în care a stat două săptămâni. "Mă aflam cu lotul, în cantonament, la Reşiţa. Îmi aduc aminte că am mâncat o conservă şi am început să mă simt tot mai rău. Am fost internat de urgenţă la spital unde, din cauza toxiinfecţiei alimentare puternice, am intrat în comă", a explicat Dan Grecu pentru www.dolcesport.ro.

El a dezvăluit că în cele două săptămâni cât a stat în comă a "călătorit" în câteva localităţi, una dintre ele fiind Săcărâmb, din judeţul Hunedoara. "Se făcea că eram în Săcărâmb. O localitate pe care nu o mai văzusem până atunci. Am petrecut destul de mult acolo. Dupa ce mi-am revenit i-am spus soţiei că vreau neapărat să merg în Săcărâmb să vizitez acele locuri. Ceea ce este interesant e că exact acele locuri pe care le-am văzut când eram în comă, le-am regăsit în vizita mea reală", a mai povestit Dan Grecu.

Dan Grecu este în acest moment antrenorul lui Marian Drăgulescu, singurul gimnast român calificat la Olimpiada de la Rio de Janeiro.

Săcărâmb e un sat din Munţii Apuseni

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute