Unchiul lui Nadal, anunț major: De ce depinde viitorul lui Rafa în tenis

0
Publicat:

Rafael Nadal nu se va retrage din tenis, dacă va reuşi să se recupereze bine în urma accidentării de lungă durată la şold, a opinat unchiul său, Toni Nadal, citat de DPA.

Toni Nadal

Nadal se confruntă cu probleme medicale la şold şi a jucat ultima oară, în ianuarie, la Australian Open, iar recent a sugerat o retragere din activitate în anul 2024. Toni Nadal a spus că 2024 ar ieşi din ecuaţia retragerii, dacă nepotul său se va simţi bine şi este pregătit să joace.

''Rafael are deja vârsta de 37 ani, ani care cântăresc greu. Ce ştiu eu, pentru că am vorbit cu el, este că Rafael vrea să revină, vrea să se recupereze bine. Şi dacă recuperarea e bună, eu cred că el va dori să continue. Atunci vom vedea, pentru că el trebuie să obţină rezultate şi nu va fi uşor, pierzi clasamentul şi va trebui să joci cu cei mai buni mai repede. Atunci trebuie să fii bine în mai multe zile şi vei avea mai multe meciuri dificile'', a spus Toni Nadal într-un interviu postat luni de portalul Clay.

Nadal, cu 22 de titluri de Grand Slam în palmares, se pregăteşte de revenire la academia sa din Mallorca doar din punct de vedere mental, pentru că încă nu se poate antrena.

''Medicii i-au recomandat să nu se antreneze în aşteptarea unei recuperări depline. Cam peste o lună el ar trebui să înceapă pregătirea şi pe terenul de tenis'', a adăugat Toni Nadal.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort