Un german a făcut 2.400 de kilometri cu tractorul până la Moscova numai ca să-şi vadă echipa învinsă la Cupa Mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hubert Wirth, un fan german, a călătorit 2.400 de kilometri la bordul unui tractor şi a ajuns al Moscova cu două ore înainte de startul meciului de debut al "nationalmannschaft", la Cupa Mondială din Rusia, informează agenţia Belga.

Wirth a plecat din Neuhausen, sudul Germaniei, şi a avut nevoie de 30 de zile pentru a ajunge Moscova. Viteza medie cu care a călătorit a fost de aproximatyiv 20 de kilometri/oră.

"Mă simt bine", a declarat germanul, când a coborât din tractor, la Moscova. 

Drumul a fost "magnific", a mai spus el, iar cel mai frumos a fost că a întâlnit numeroşi oameni pe traseu. Întrebat de ce a ales să călătorească pe tractor, el a răspuns că acesta este hobby-ul lui.

Din nefericire pentru el, campioana mondială a pierdut primul meci la CM. Germania a fost învinsă, duminică, pe pe Stadionul Lujniki din Moscova, de Mexic, cu scorul de 1-0 (1-0), în etapa I a Grupei F a turneului final al CM.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute