Un coechipier al lui Ştefan Radu, primul golgheter ceh din Liga Europa. În campionatul italian n-are niciun gol în acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kozak (centru) a marcat opt goluri în 10 meciuri în acest sezon de Liga Europa. FOTO: www.skysports.com

Deşi Lazio s-a oprit în sferturile Ligii Europa, Libor Kozak a încheiat pe primul loc în topul marcatorilor competiţiei, peste atacanţi mult mai cunoscuţi, precum Cavani sau Torres. În actualul sezon din Italia, Kozak n-a marcat însă niciun gol în 12 partide!

Kozak (23 de ani) a marcat opt goluri în acest sezon al Ligii Europa, cu unul în plus faţă de Cardozo şi Cavani. 

Înaintea finalei de pe “Amsterdam Arena”, doar doi jucători, Cardozo şi Torres, aveau şanse să-l egaleze sau să-l depăşească pe ceh. 

Deşi ambii au marcat câte un gol, n-a fost de ajuns pentru a-l detrona de pe prima poziţie din clasamentul marcatorilor competiţiei pe atacantul transferat de Lazio în 2008 de la Opava. 

Libor Kozak, cu opt goluri în 10 partide (Lazio a jucat şi play-off pentru grupe) este primul golgheter ceh din istoria Ligii Europa (inclusiv fosta Cupă UEFA). 

O performanţă remarcabilă, mai ales că atacantul nu se descurcă la fel de bine şi în Serie A. În 12 partide, n-a marcat în acest sezon niciun gol. În total, în tricoul lui Lazio, Kozak are doar 10 goluri în 51 de meciuri, în campionat.

Topul marcatorilor Ligii Europa (sezonul 2012-2013)

Libor Kozak Lazio 8 goluri

Oscar Cardozo Benfica

Edinson Cavani Napoli

Rodrigo Palacio Inter Milano

Fernando Torres Chelsea 6

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”