Turiste pe Paulista!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetele şi antrenorii naţionalei de handbal

În aşteptarea începerii Mondialului, handbalistele echipei naţionale au ieşit ieri la o plimbare pe celebrul bulevard din Sao Paulo, aflat chiar în vecinătatea hotelului la care sunt cazate.

Aflate de duminică la Sao Paulo, componentele echipei de handbal a României au încercat să se adapteze rapid atât la diferenţa de fus orar dintre ţara noastră şi Brazilia (patru ore), cât şi la cea de climă - în America de Sud acum este început de vară, iar temperatura sare de 20 de grade Celsius.

Delegaţia noastră a fost cazată la Hotelul Park Plaza, care se află nu departe - cinci minute de mers pe jos - de celebrul Bulevard Paulista, cel care a dat şi numele unui serial de televiziune difuzat în urmă cu câţiva ani şi la noi. În ţinută sport, lejeră, Cristina Vărzaru şi colegele sale n-au avut timp să viziteze Sao Paulo, ci doar să colinde prin zona în care se află hotelul de patru stele în care stau.

Jucătoarele au profitat de ocazie să se fotografieze lângă brazii şi ornamentele de Crăciun care şi-au făcut deja apariţia. La nici două zile de la sosirea în Brazilia, naţionala noastră a susţinut şi un meci-test în compania selecţionatei Coastei de Fildeş. Disputată la Sao Bernado, lângă metropola sud-americană, întâlnirea s-a încheiat cu victoria echipei României.

Rezultatul final (n.r. - 31-27) nu e impresionant, dar scopul urmărit n-a fost acela de a face scor, ci de a se repeta anumite scheme. Din acest motiv, antrenorul Radu Voina a folosit echipe diferite în cele două jumătăţi ale meciului.Organizate în premieră pe continentul sud-american, Mondialele de handbal nu reprezintă doar o confruntare între cele mai valoroase handbaliste din lume, ci şi o bătălie între tacticieni.

Iar dintre cele 24 de formaţii ce se vor alinia la start, Rusia este considerată ca fiind marea favorită la titlu. Deloc întâmplător, ea fiind pregătită de Evgheni Trefilov, singurul antrenor care a câştigat de patru ori titlul suprem în competiţia rezervată echipelor feminine.

Din clubul antrenorilor care au obţinut clasări pe podiumul marilor competiţii internaţionale fac parte şi cei ai Franţei şi României, adversare în grupa C. Numit la comanda selecţionatei din Hexagon în 1998, Olivier Krumbholz a reuşit să cucerească cu aceasta titlul mondial în 2003 şi să dispute finalele CM în 1999 şi 2009.

Radu Voina a refuzat Franţa

Duminică, la Paris, el şi-a dovedit din nou măiestria, Franţa reuşind să învingă (30-26) Rusia, ceea ce reprezintă un serios avertisment pentru naţionala noastră. Medaliat cu bronz la CE de anul trecut, Radu Voina cunoaşte foarte bine selecţionata „cocoşului galic", socotind-o drept o serioasă candidată la podium. Şi cum naţionala noastră a tot întâlnit Franţa în ultimii ani, tehnicianul român a fost nevoit să renunţe la participarea la turneul parizian, socotind că o confruntare înaintea CM nu este deloc potrivită.

Programul tricolorelor

- 3 decembrie: România - Tunisia (19.00)
- 5 decembrie: România - Cuba (19.00)
- 6 decembrie: România - Japonia (21.15)
- 8 decembrie: România - Brazilia (23.45)
- 9 decembrie: România - Franţa (21.15)

Toate meciurile sunt transmise de Dolce Sport

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă