Trimisă la plimbare de fostul selecţioner! Handbalista care a învins Germania cu preţul unei accidentări horror a trăit momente infernale la echipa naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a învins Germania cu 23-22 în meciul care a decis cine s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de handbal feminin din Suedia.

Cea mai bună jucătoare a meciului şi eroina echipei  noastre a fost interul dreapta Cristina Zamfir, de la CS Craiova, care a reuşit să suplinească absenţa mult mai titratei Cristina Neagu. 

Zamfir (27ani) a punctat de şase ori în meciul cu Germania, fiind autoarea unei faze epocale în ultimul minut, când la scorul de 22-22, pe atacul nemţoaicelor, a declanşat un contraatac fabulos la capătul căruia a marcat, dar s-a şi accidentat destul de grav, izbindu-se cu gâtul de bară.

Cristina şi-a revenit după câteva minute şi a putut sărbători clasarea echipei României pe locul 5 în Europa, o performanţă remarcabilă şi pe plan personal. Mai ale în contextul în care Cristina Zamfir a fost umilită de fostul selecţioner, suedezul Toma Ryde, care a ignorat-o fără pre multe explicaţii.

Acesta a declarat într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, la turneul preolimpic de la Aarhus, din acest an, că "Zamfir m-a anunţat că refuză să mai vină la echipa naţională!".Jucătoarea a citit declaraţia şi a rămas contrariată. "Nu am vrut să vorbesc despre acest subiect pentru că echipa mai avea meciuri de disputat, nu am vrut să creez scandal. Nici acum nu vreau să mă cert cu nimeni. Vreau doar să lămuresc un lucru. Eu nu am spus niciodată că voi refuza să mai joc pentru echipa naţională!", a spus interul stânga, înainte de a acorda un interviu pentru gsp.ro.

Cristina, ştii ce s-a spus, toată lumea vorbeşte că tu ai refuzat să mai joci la echipa naţională cât timp antrenor va fi domnul Ryde.
O să explic cum au stat lucrurile şi fiecare o să înţeleagă cine are dreptate. Totul a pornit de la meciul cu Belarus, din deplasare, în preliminariile Euro 2018. Era anul trecut în octombrie. Domnul Ryde a vrut să mă lase în afara lotului de 16, iar eu i-am cerut explicaţii. Mi-a spus atunci. "Pentru mine tu eşti a treia sau a patra opţiune pe post, sunt alte fete pe care mă bazez!". I-am transmis atunci că, dacă eu sunt a patra opţiune, mai bine nu mai vin. Că o să vin când o să fie nevoie de mine. Dar nu am spus nimic că refuz să vin, că vreau să fiu titulară, să nu fiu rezervă.

S-a zvonit şi faptul că te-ai certat cu Cristina Neagu, titulara postului de inter stânga.
O aberaţie. Tocmai de asta am şi vrut să lămuresc lucrurile, că şi pe mine mă întreabă oamenii. "Dar de ce nu vrei să mai mergi la naţională?". Cum să nu vreau? Sau cum să impun eu să fiu titulară când acolo joacă Neagu, cea mai bună jucătoare din lume! De câte ori am fost la echipa naţională, nu am avut nicio altercaţie sau scandal cu vreo jucătoare. Dimpotrivă, ne-am înţeles foarte, foarte bine.

Şi atunci de unde aceste declaraţii şi zvonuri, Cristina?
Nu ştiu. Poate domnul Ryde nu a înţeles. Repet, pot fi de acord să nu-i placă de mine, cum joc, să nu intru în calculele dânsului, dar nu să spună că refuz echipa naţională. Orice jucător îşi doreşte să ajungă să joace în echipa naţională. Am discutat şi cu domnul Buceschi şi i-am transmis că dacă va fi nevoie de mine, voi veni!

"MĂ BAZEZ PE TINE." AFARĂ DIN LOT!

Dar ai spus că mai bine să nu te cheme dacă nu e nevoie de tine, nu?
Da. O să vă mai povestesc ceva! Anul trecut în vară, înainte de meciurile cu Serbia, din preliminariile Mondialului, în cantonament la Cheile Grădiştei, domnul Ryde m-a chemat şi mi-a spus că "pentru mine, tu eşti a doua pe post, mă bazez pe tine! Când Neagu nu va juca, tu vei fi a doua opţiune". Au venit meciurile cu Serbia şi eu nu am prins lotul de 16! Mi-a spus că "nu faci parte din tactica mea!". Apoi în Belarus mi-a spus că sunt a 4-a opţiune. Dacă eşti a patra opţiune, nu prinzi lotul de 16, nu?

Cum ai trăit meciurile de la Mondiale, din calificările pentru Olimpiadă? Gândind că puteai şi tu să fii acolo!
Cred că un loc în primele 16 aş fi meritat. Dar toate se întâmplă cu un scop! Sincer, eu le-am ţinut pumnii fetelor, m-am bucurat că au avut rezultate. Şi cred că pot obţine o medalie şi la Rio. Au arătat că sunt cu adevărat o echipă.

”ŞI REZERVELE SUNT IMPORTANTE”

O ultimă întrebare. Ce i-ai transmite domnului Ryde dacă ai vorbi cu dînsul?

Faptul că şi rezervele sunt importante, că niciodată nu am condiţionat venirea la "naţională". Nu vreau să mă cert cu nimeni, ci am vrut să lămuresc doar aceste aspecte. Sper că am reuşit.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort