Trei din trei pentru România la Indian Wells. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, pe urmele Irinei Begu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indian Wells, considerat al cincilea turneu ca valoare în tenis, după cele patru de Mare Șlem, e de bun augur pentru românce. Toate cele trei sportive ale noastre de pe tabloul principal s-au calificat în turul 2, după victorii cu adversare mai bine cotate.

Sorana Cîrstea se pregătește de confruntarea cu Emma Navarro. Foto EPA EFE

Irina Begu (74 WTA)a fost prima care și-a asigurat calificarea în turul secund, învingând-o pe americanca Ann Li (66 WTA)și urmează să joace în această seară, după ora 21.00, cu englezoaica Katie Boulter (38 WTA).

Apoi, Sorana Cîrstea (111 WTA) a trecut cu 6-2, 7-5 de Maya Joint (85 WTA), sportivă venită din calificări, într-o partidă de o oră și 40 de minute. Ea va avea o misiune mult mai grea în turul 2 la Indian Wells, urmând să joace contra Emmei Navarro, a 8-a jucătoare a lumii. Însă Sori a învins-o pe americancă în turneul precedent, în optimi la Dubai, cu 7-6 (5), 3-6, 7-5.

Au câștigat câte 35.000 de dolari

Și Jaqueline Cristian (79 WTA) merge mai departe, câștigând în două seturi, 6-2, 6-3 în fața rusoaicei Veronica Kudermetova (51 WTA). Românca o va întâlni în turul doi pe canadianca Leylah Fernandez, locul 27 WTA, fostă finalistă la US Open în 2021.

Pentru calificarea în turul al doilea, româncele vor primi câte 35.000 de dolari. Dacă trec în faza următoare a turneului, ele au asigurat un cec în valoare de 64.000 de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul