Toţi ochii sunt pe Simona Halep, dar o altă jucătoare din România pătrunde, la 29 de ani, în premieră, în Top 100 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep este, fără îndoială, omul momentului în tenisul feminin, dar sportul alb din România mai are un motiv de mândrie.

Mihaela Buzărnescu îşi vede încununate toate eforturile din ultima perioadă. Ea va intra, de luni, în selectul club Top 100 WTA. Victoria necesară acestui pas a fost obţinută în urma meciului din primul tur al tabloului principal de la Linz. 

Ea a învins-o cu scorul de 7-6 (8), 6-3, pe sportiva estonă Anett Kontaveit, locul 35 mondial şi cap de serie numărul 4. În urma acestei victorii, Buzărnescu - care mai câştigase trei partide în calificări la Linz - şi-a asigurat intrarea între primele 100 de jucătoare ale lumii. Ea va urca cel puţin pe poziţia a 98-a în clasamentul mondial.

Anul acesta, Mihaela Buzărnescu s-a aflat, în premieră, pe taboul principal al unui Grand Slam, la US Open

ROMÂNIA, IN IERARHIA WTA LA ÎNCEPUTUL ACESTEI SĂPTĂMÂNI

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie