Torje, vândut după meciul cu Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Torje

Gabi Torje e monitorizat de cluburi din 1. Bundesliga, Borussia Dortmund fiind aproape de a obţine din iarnă semnătura mijlocaşului.

Prestaţia fotbalistului de 21 de ani a atras atenţia unor cluburi importante din Europa. Monitorizat intens în ultimul timp, inclusiv la meciurile echipei naţionale de tineret, fiind căpitanul şi golgheterul tricolorilor mici cu nouă reuşite, Torje va fi în vizorul celor de la Borussia Dortmund şi la partida de mâine cu Anglia, dar şi la derby-ul de duminică cu Steaua.

De altfel, aceste două dispute sunt hotărâtoare privind transferul. Apoi, în săptămâna următoare jocului cu rivalii din Ghencea, nemţii vor înainta o ofertă concretă. Acţionarii aşteaptă să vadă suma exactă, şi dacă în trecut au refuzat aproape patru milioane de euro, acum se mulţumesc cu mult mai puţin.

Motivul? Banii vor fi folosiţi pentru a achita salariile restante şi pentru a asigura bugetul pentru retur, mai ales că în prezent dinamoviştii se confruntă cu mari probleme financiare. 

Mai multe pentru tine:
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%