Torje: "Acum este bun un 2-2 la Cluj"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Torje nu este descurajat după remiza de acasă cu CFR Cluj

Mijlocaşul dinamovist Gabriel Torje spune că îşi doreşte ca echipa sa să obţină o remiză, 2-2, la Cluj în returul semifinalelor Cupei României. Dacă în urmă cu două săptămâni, acest rezultat înregistrat în campionat a fost privit de "câini" ca un semieşec, acum un 2-2, venit după 1-1, aseară, ar califica Dinamo în finală.

"Nu plecăm favoriţi, mai ales că am primit şi gol. Ne dorim să câştigăm şi Cupa şi campionatul, mergem la Cluj să ne calificăm; nici nu trebuie să învingem la Cluj, un 2-2 ne califică. Am dat acum două săptămâni două goluri la Cluj, în campionat, de ce să nu o facem şi acum?", a spus Torje

Atacantul Florin Bratu spune că Dinamo se resimte din cauza programului încărcat.


"Ne pare nespus de rău că am luat acest gol. Nu prea le-am dat foarte multe spaţii celor de la Cluj, dar din păcate ne-au taxat şi au înscris. Mergem acolo să învingem. E adevărat, am mai pierdut câţiva jucători importanţi pentru partida de duminică, contra Urziceniului. Strângem rândurile şi mergem să câştigăm. Suntem obosiţi, jucăm din trei în trei zile, dar va trebui să ne mobilizăm. Nu am pierdut niciun meci în acest retur, avem un lot numeros şi vom suplini absenţele", a declarat Florin Bratu dupa meci.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă