Titi Aur, campion la raliuri
0Clasat pe locul patru în Raliul Hunedoarei, întrecere câştigată de Dan Gârtofan, Constantin Aur a devenit campion naţional pentru a opta oară, punând capăt unei perioade de trei ani de
Clasat pe locul patru în Raliul Hunedoarei, întrecere câştigată de Dan Gârtofan, Constantin Aur a devenit campion naţional pentru a opta oară, punând capăt unei perioade de trei ani de secetă.
Ca şi în 2003, când tot trei piloţi luptau pentru titlu, şi în acest an campionatul s-a decis în ultima secţiune cronometrată a Raliului Hunedoarei. Gârtofan a dominat cu autoritate întrecerea, impunându-se în faţa lui Bogdan Marişca.
Primul avea să obţină însă numai locul trei în ierarhia generală, în timp ce Bogdan s-a clasat pe poziţia a cincea. Un abandon al celor doi putea schimba însă numele campionului. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, astfel că, fie şi cu emoţii, Titi Aur a devenit campion pentru a opta oară. Un succes pentru care a adunat punct cu punct cu cerbicia unei furnicuţe, constanţa fiind principalul atu al său în acest sezon, în care a înregistrat un singur succes de etapă. La Grupa H titlul a revenit lui Gunther Graef, la Grupa A s-a impus Adrian Răspopa, iar Trofeul N 1.6 a fost câştigat de Alexandru Mitroi. Pe echipe s-a impus OMV PETROM RT. Aflat la ultima cursă din carieră, fostul campion mondial la box Mihai Leu a abandonat. (Răzvan Codorean)