Tibi Bălan: „Visez să am şi eu o echipă a mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bălan (în alb) a fost unul dintre jucătorii cei mai buni ai Rapidului, contra Timişoarei

Fotbalistul s-a săturat să se plimbe, alături de Varga, de la o echipă la alta şi speră ca, din sezonul viitor, să-şi găsească un angajament de durată. Tibi Bălan (29 de ani) are ambiţia de a câştiga titlul şi cu Rapid, după ce a obţinut această performanţă şi cu Unirea Urziceni, anul trecut.

„Adevărul": Cum a fost primul meci la Rapid?

Tibi Bălan: A fost plăcut să joc în Giuleşti, suporterii sunt extraordinari. Am găsit o adevărată familie la Rapid. Aici e casa mea şi sunt fericit că am revenit. În aceste trei luni, cât voi juca la Rapid, voi da totul. Am venit, şi eu şi Varga, într-un moment greu al echipei. Cu aportul nostru s-a reuşit acest rezultat bun cu Timişoara şi sperăm să ajutăm Rapidul să-şi îndeplinească obiectivele.

Ai prieteni la Rapid?

Da, cu Lazăr mă ştiu foarte bine, de la Sportul. Cu Iencsi mai vorbeam. Dar toţi băieţii sunt extraordinari, ne-au primit foarte bine în vestiar.

Apropo, ai mai fost acum zece ani în Giuleşti. Ce s-a întâmplat?

Pe mine m-a adus Mircea Lucescu la echipă, cu el am jucat. Apoi, după ce a plecat, în locul lui a venit Iordănescu. Şi în mandatul lui nea Puiu mi-a mers bine. Nici el nu a stat însă mult, pentru că a fost dat afară şi a venit Mircea Rednic. Atunci au început problemele. A urmat o perioadă de pregătire şi, după ea, Rednic m-a îndepărtat de la club. Acum sunt sigur că ştie şi el că s-a înşelat în privinţa mea. Totul a trecut, cariera mea a continuat, nu sunt ranchiunos.

Mergi peste tot cu Varga, te deranjează ideea de jucător împrumutat?

Aşa a fost să fie. La toate echipele am fost cu Varga, ca şi când am fi un cuplu. Dar, de la vară mă gândesc să am şi eu echipa mea, un contract clar, pe un salariu bun şi să nu mai fiu împrumutat.

Are Rapidul şanse la titlu?

Mai e cale lungă până la sfârşitul campionatului, mai sunt 14 etape de jucat şi deocamdată trebuie să fim realişti. Dacă trecem bine şi peste următoarele două meciuri, atunci putem spune că avem şanse la titlu.

Varga şi Bălan, colegi la aceleaşi echipe de 8 ani

Dacian Varga şi Tibi Bălan au împărţit până acum trei echipei fiind colegi din 2002. Cei doi au evoluat până în prezent la Sportul Studenţesc, Unirea Urziceni şi Rapid. Şi Dacian Varga e încântat după primul meci jucat în tricoul Rapidului.

„Se pare că noi, eu şi Tibi, am adus norocul în Giuleşti. Fanii m-au impresionat, au creat o atmosferă fantastică şi ne-au ajutat mult cu Timişoara. M-am simţit foarte bine în Giuleşti, promit că voi juca din ce în ce mai bine", spune Dacian.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul