Thiem contraatacă. Ce propunere incredibilă i-a făcut Serenei Williams după conflictul de la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul dintre Dominic Thiem şi Serena Williams, din timpul celui de al doilea Grand Slam al anului, a atras mult comentarii din partea fanilor şi a presei de specialitate.

Chiar dacă a trecut mai bine de o săptămână de la incident, Thiem este în continuare chestionat pe această temă, austriacul fiind întrebat în ţara sa natală despre cum vede acum toată tărăşenia.

Răsunsul sportivului a fost unul pacifist şi i-a făcut Serenei o propunere neaşteptată: să joace împreună în turneul de dublu mixt de la Wimbledon sau de la US Open. "Vreau să joc în turneul de dublu mixt alături de Serena, la Wimbledon sau US Open", a spus Thiem, într-o conferinţă de presă ţinută la Viena.

Serena Williams a fost eliminată în turul al treilea al turneului de a Roland Garros, iar după meci a dat dovadă de o lipsă totală de bun simţ. După ce a fost trimisă acasă de conaţionala ei Sofia Kenin, Serena a fost nevoită să participe la conferinţa de presă. Ajunsă la sala destinată acesteia, ea a a constatat că aceasta nu era liberă, deoarece acolo era Dominic Thiem, care tocmai se calificase în optimile de finală.

Austriacului i s-a comunicat de către organizatori că trebuie să elibereze de urgenţă sala, pentru că Serena nu poate să aştepte. Evident, lui Thiem nu i-a căzut bine incidentul

"Nu pricep, serios. Adică, ce dracu? Doar nu mai sunt un junior.E o glumă? Trebuie să părăsesc sala pentru că vine ea? Bine, atunci plec", a spus el şi s-a conformat dezamăgit.

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii