Tenis: Sampras, lăsat de hoți fără trofee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sampras a ramas fara o mare parte din trofeele sale (foto: EPA)

Legendarul tenismen american Pete Sampras a rămas fără o parte importantă a impresionantei sale colecții de trofee, care i-a fost furată dintr-un spațiu de depozitare public aflat în Los Angeles.

Printre obiectele care au dispărut se afla și primul trofeu cucerit de Sampras la Australian Open, precum și cele de la alte peste 90 de turnee la care a participat în cariera sa. Poliția nu are deocamdată niciun indiciu în ceea ce privește furtul.

"Credeam că există camere de supraveghere și acele lucruri erau încuiate și păzite bine. Sunt șocat" a declarat Sampras. Fostul tenismen, acum în vârstă de 39 de ani, a mai precizat că 13 dintre cele 14 trofee de Grand Slam cucerite în carieră sunt în siguranță, o parte în propria casă, iar cealaltă la sediul central al companiei Nike, unul dintre sponsorii săi de-a lungul carierei.

Trofeele se aflau în acel depozit alături de alte lucruri personale ale lui Sampras deoarece acesta, împreună cu soția sa, actrița Bridgette Wilson, și-au schimbat recent locuința.

Printre obiectele furate se mai numără o chitară semnată de Carlos Santana și un scaun de pian cu autograful lui Elton John. Deocamdată nu se știe dacă hoții au vizat lucrurile lui Sampras sau au acționat la întâmplare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă