Teja, cu un picior în „Groapă“: pentru ce salariu s-a înţeles cu Dinamo şi când va fi prezentat oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Teja

Dinamo pare că şi-a găsit noul antrenor după ce a încheiat anul 2014 cu un interimar pe bancă, Ionel Dănciulescu.

Iminenta sosire a lui Daniel Stanciu ca preşedinte în „Groapă“ a fost condiţionată de angajarea lui Mihai Teja pe banca tehnică. 

Actualul antrenor al naţionalei de tineret şi-ar fi dat acordul de a reveni la echipa cu care a câştigat un titlu, în 2007, din postura de asistent al lui Mircea Rednic. Acum, roş-albii urmează să ajungă la o înţelegere cu Federaţia Română de Fotbal (FRF) pentru a oficializa numirea lui Teja. Potrivit unui acord de principiu, tehnicianul de 36 de ani va încasa un salariu lunar de 7.500 de euro la Dinamo. Ca principal, Teja a condus două formaţii: Universitatea Cluj şi România U-21. 

Dacă va bate palma cu formaţia din „Ştefan cel Mare“, noul antrenor al bucureştenilor îşi va începe mandatul la data de 8 ianuarie, atunci când e programată reunirea lotului. Dinamo a programat deja şi două cantonamente în străinătate: Antalya (14-25 ianuarie) şi Malaga (1-10 februarie).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani