Tactica lui Lucescu, distrusă de un om de fotbal. „O ciorbă, fiecare juca unde voia, cum voia. S-au croșetat clătite”

0
Publicat:

România a pierdut acasă cu Bosnia și Herțegovina (0-1) și aproape că și-a compromis șansele de ajunge direct la Cupa Mondială 2026. Jocul haotic al tricolorilor și tactica aleasă de selecționerul Mircea Lucescu au fost criticate dur de Marian Iancu, patron în trecut la Politehnica Timișoara.

Mircea Lucescu, neputincios, la fel ca jucătorii săi. Foto Sportpictures

Fostul conducător, care tot promite că va reveni în fotbalul românesc, a împroșcat cu noroi în toate părțile, începând de la federație, continuând cu publicul și încheind cu antrenor și jucătorii. „Energia din jurul jocului nu a fost cea potrivită, iar Federația a crezut că va fi un meci ușor, că avem deja trei puncte contabilizate. S-a văzut și la Lucescu, după cum a intrat pe teren. Tot ce s-a întâmplat ieri a fost o ciorbă, o amestecătură – fiecare juca unde voia, cum voia. Jucători aduși de la echipa de club au fost puși să joace altceva la națională.

Public blazat, tactică greșită

S-au croșetat clătite ieri, dar nu a ieșit nici măcar un pulover. Publicul era blazat, imnul a început mai târziu, nimeni nu mai înțelegea nimic. Joci cu Tănase într-o tușă și îi iei libertatea. Joci cu Drăguș, care nu are randament la club. În dreapta îl ai pe Man, care nu joacă titular nici la o echipă antrenată de un român. Pierzi adversarii la mijlocul terenului.

Execrabil! Bufa-bufa la echipa națională – ați mai pomenit așa ceva? Bosnia a jucat groaznic. Drăguș parcă avea ghete de plumb. Nu o dată, ci de două-trei ori! Să nu faci o piruetă, să stai cu capul în minge, să ai doi jucători cu fața la poartă și totuși să preferi să dai la poartă?!

Vreau să vă reamintesc că au mai fost astfel de momente în cariera lui Lucescu – un fiasco la naționala Turciei. Nimic nu a avut energia necesară. Vorbim despre cum s-a întâmplat, dar nu a existat acea încărcătură emoțională. Nici pe public nu l-am simțit motivat să împingă echipa de la spate”, a spus Marian Iancu, pentru DigiSport.

România - Bosnia 0-1

A marcat: Gigovic (14)

Clasament Grupa H

1.       Cipru                     1              2-0          3

2.       Bosnia                   1              1-0          3

3.       Austria                  0              0-0          0

4.       România               1               0-1          0

5.       San Marino           1               0-2          0

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată