Surpriză imensă în Liga Campionilor: finalista de anul trecut, învinsă pe teren propriu. Recital pentru Atalanta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atalanta a făcut spectacol la Milano, înscriind de patru ori în poarta Valenciei. Foto: UEFA Champions League via Twitter

Surprize de proporţii, miercuri, în manşa tur a optimilor Ligii Campionilor. Tottenham, finalista de anul trecut, a pierdut la limită meciul de pe teren propriu cu Red Bull Leipzig, printr-un gol înscris din penalty. Totodată, Atalanta, echipa revelaţie a fazei grupelor din acest sezon, a făcut spectacol la Milano, înscriind două goluri-capodoperă şi învingând Valencia cu un categoric 4-1, după o serie de ratări uriaşe ale echipei spaniole.

Ajunsă în premieră pe tabloul eliminatoriu în Liga Campionilor, Atalanta a continuat să impresioneze, după ce anterior reuşise performanţa unică în istoria competiţiei de a ieşi din grupe deşi pierduse primele trei partide. Cu un atac excelent în acest sezon, performera Grupei C a început curajos meciul de pe San Siro, în faţa unei echipe cu mulţi indinsponibili, iar în minutul 16, olandezul Hans Hateboer a deschis scorul, devenind al optulea marcator al formaţiei sale în acest sezon european (din primele nouă goluri înscrise). Atacurile insistente ale Valenciei au rămas fără consecinţe pe tabelă, Ferran Torres semnând cea mai mare ocazie a primei reprize pentru oaspeţi cu un şut sănătos din interiorul careului care a zguduit bara. Extrem de periculoasă pe contraatac, Atalanta a marcat din nou înainte de pauză, în minutul 42, prin Ilicici, care a trimis perfect sub transversală chiar dacă nu a avut timp să îşi facă mingea pe piciorul stâng - de bază.

Valencia lui Celades, câştigătoarea Grupei H în faţa celor de la Chelsea, Ajax şi Lille, a avut aceleaşi probleme la finalizare şi în repriza secundă, iar Atalanta a profitat din nou, în minutul 57, înscriind cu un şut superb din afara careului. Fundaşul Atalantei, Hateboer, şi-a trecut în cont dubla, înscriind din nou în minutul 63, iar în ciuda unor greşeli evidente în defensiva echipei de pe locul patru în Serie A, Valencia nu a reuşit să marcheze decât golul de onoare, prin Cheryshev, în minutul 66.

În cealaltă optime de finală programată miercuri, Leipzig a produs surpriza în faţa finalistei ediţiei precedente, Tottenham. După o primă repriză încheiată fără goluri, Timo Werner a înscris unicul gol al partidei, din penalty, în minutul 58, pentru Leipzig - echipa de pe locul doi în Bundesliga.

Manşele retur sunt programate pentru data de 10 martie.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare