Surpriză de proporţii la Roma: Venus Williams a eliminat o mare favorită şi va avea un meci stelar în turul II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi râd, fără nicio justificare, de Venus şi Serena, numindu-le „fraţii Williams“. Cele două fete demonstrează însă, în continuare, că sunt capabile de rezultate mari, deşi prima are 38 de ani, iar cealaltă 37.

La câteva ore după ce Serena Williams (11 WTA) a câştigat, lejer, primul meci disputat după 52 de zile în circuitul feminin, sora ei mai mare, Venus, aflată pe locul 50 în lume, a reuşit un succes impresionant în runda inaugurală, la Roma.

Venus a învins-o pe Elise Mertens (20 WTA), o adversară nu doar mai bine clasată în ierarhia WTA, dar şi cu 15 ani mai tânără! Iar americanca a dovedit că, în ciuda vârstei, încă poate rezista mult şi bine pe teren. După trei ore şi cinci minute, Williams s-a impus cu scorul de 7-5, 3-6, 7-6. Numai decisivul a durat o oră şi 22 de minute.

După această victorie, Venus îşi va întâlni sora în turul II. Mai departe, în optimi, învingătoarea acestui duel se va intersecta fie cu Konta (42 WTA), fie cu Stephens (8 WTA). 

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul