Super-Torje le-a dat aripi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Torje (nr. 25) a făcut cel mai bun meci al său în Spania

Fostul dinamovist a obţinut un penalty şi a marcat un gol în prima victorie a celor de la Granada.

Granada a avut nevoie de şase etape pentru a câştiga un meci în campionatul Spaniei. După două egaluri şi trei înfrângeri în primele cinci runde, echipa lui Torje ajunsese pe locul 18, primul retrogradabil, iar întâlnirea cu nou-promovata Celta Vigo era de totul sau nimic pentru gazde.

Fără nicio realizare de când a ajuns în Spania, Torje a ieşit la rampă tocmai într-un asemenea meci capital. Mai întâi, în minutul 10, mijlocaşul de 22 de ani a obţinut penalty-ul din care Siqueira a deschis scorul. Şapte minute mai târziu, Siqueira a devenit servant pentru internaţionalul român, care a punctat pentru 2-0. Deşi avantajul de două goluri n-a rezistat decât trei minute, Torje şi colegii săi s-au apărat eroic până la final pentru o victorie care a urcat Granada până pe locul 16, cu cinci puncte.

„Bursucul" nu mai are milă de nimeni

După un debut catastrofal la Dinamo Moscova, în care a câştigat un singur meci, a remizat în altul şi a pierdut de patru ori, acum, Dan Petrescu bate tot!
Mai întâi, a fost 3-2, în campionat cu Amkar Perm, apoi, un 3-0 categoric în Cupă, cu Torpedo Moscova, pentru ca, ieri, Dinamo Moscova să câştige derby-ul cu ŢSKA Moscova, scor 2-0.

A schimbat liderul în Rusia

La cum s-a jucat, părea că trupă pregătită de Petrescu se bate la titlu, iar adversarii sunt la retrogradare. Cu Ropotan titular (a jucat 63 de minute), oaspeţii au deschis scorul prin ungurul Dzsudzsák (38), iar de aici până la final, pe teren a existat o singură echipă. Kokorin a făcut 2-0 în minutul 51, gazdele au rămas în 10 din minutul 58, iar Dinamo Moscova a obţinut al treilea succes din acest campionat.

După acest rezultat, elevii lui Dan Petrescu au părăsit zona retrogradării, ajungând pe locul 13 din 16, cu nouă puncte. Profitând de eşecul suferit de ŢSKA, Anji a învins Volga cu golurile lui Eto'o (45) şi Lacina Traore (62) şi a trecut pe primul loc. 

Mutu, titular şi victorios

Pentru prima dată de când a ajuns la Ajaccio, Mutu a fost titular, el bifând 70 de minute în partida câştigată cu Brest, scor 1-0. „Briliantul" s-a pus la punct cu forma fizică şi a slăbit patru kilograme. El a ajuns deseori la finalizare, având trei mari ocazii de a marca. În momentul schimbării, românul a fost aplaudat de un întreg stadion.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete