Şumudică, explicaţii despre meciul cu  Banja Luka: „Niciodată în viaţa mea n-am avut atâtea ocazii de a marca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul celor de la CFR Cluj, Marius Şumudică, a comentat caificarea echipei sale, marţi seară, în turul secund preliminar al Ligii Campionilor.

Campioana României a ajuns în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după ce a reuşit golul calificării în ultimee minute ale reprizelor de prelungire, scor 1-2 (0-0, 0-2).

După victoria cu 3-1 din Gruia, clujenii au fost conduşi cu 2-0 la finalul timpului regulamentar al partidei retur, şi ar fi fost eliminaţi din competiţie dacă UEFA nu schimba regulamentul. Începând cu acest sezon, regula golulului/golurilor marcate în deplasare a fost scoasă de forul european, iar, la scorul general de 3-3, partida de la Banja Luka a intrat în prelungiri, unde Chipciu a marcat golul calificării  în minutul 118 

“Asta e viaţa. Într-un final, cred că s-a calificat echipa mai bună. Am jucat un fotbal bun. Cred că trebuia să închidem această calificare în primul rând din prima manşă, când am avut o sumedenie de ocazii, Astăzi la fel, am avut peste 9 sau 10 ocazii mari de a marca, dintre care două bare. Vreau să felicit şi echipa adversă şi le doresc să aibă acelaşi succes pe care l-au avut anul acesta şi la anul.  Vreau să scot în evidenţă dorinţa jucătorilor mei de a se califica. Sunt antrenorul acestei echipe de o lună, în care am disputat trei meciuri oficiale, dar niciodată în viaţa mea n-am avut atâtea ocazii de a marca. Niciodată. Şi sunt antrenor de 17 ani, Am avut peste 30 de situaţii de a marca în cele trei meciuri, ceea ce înseamnă că echipa joacă. E datoria mea să-i duc până acolo, dar de-acolo trebuie să fim mai concentraţi. Am marcat un gol superb de la distanţă şi n-am fost în stare să marcăm de la un metru sau doi metri. Dacă nu era scoasă această regulă la Cluj trebuia să fie vreo 7-1 şi aszi trebuia să fie vreo 6,7 – 0, fără să marcheze ei. Trebuie să fii realist. Nu mă puneţi într-o situaţie proastă, să vă dau răspunsul greşit”, a spus Şumudică, citat de news.ro

Următorul adversar va fi campioana Gibraltarului! 

În turul al doilea, CFR Cluj va evolua cu Lincoln Red Imps (Gibraltar). Ardelenii vor juca primul meci în deplasare  Marţi, echipa din Gibraltar a învins, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (2-0), formaţia Fola Esch (Luxemburg). În tur, scorul a fost egal, 2-2. Echipa din Luxemburg a evoluat din minutul 65 în zece jucători.

Turul al doilea preliminar va avea loc la 20/21 iulie şi 27/28 iulie.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare