Șumudică, anunț-bombă: Renunță la antrenorat! Motivele invocate

0
Publicat:

Marius Șumudică a fost mereu genul de om care s-a consumat mult, fie ca fotbalist, fie ca antrenor. Trăirile sale au fost intense și, din păcate, de multe ori au depășit limitele normalului.

Marius Șumudică a albit de tot, ca antrenor. FOTO: Arhiva Adevărul

E suficient să ne uităm la deciziile și la comportamentul său, ca antrenor, pentru a vedea acest lucru. Un singur exemplu vorbește de la sine: pe când era pe val, la Gaziantep, în Turcia, Șumudică a forțat atât de mult prelungirea contractului, încât conducerea l-a dat afară, la o săptămână după ce a dus echipa pe locul 1 în campionat!

Acum, aflat în Arabia Saudită, la Al-Raed, ocupanta locului 10 din 16 în prima ligă, Șumudică tocmai a anunțat că, la capătul acestui sezon, va renunța la antrenorat! Digi Sport susține că fostul atacant se va îndrepta spre o carieră mai puțin stresantă, cea de analist, urmând să fie cooptat în echipa postului amintit de televiziune.

Ce a scris Șumudică pe rețelele de socializare?

În data de 4 martie 2023, mai exact peste două zile, împlinesc 52 de ani. A sosit vremea să stau mai mult alături de frumoasa mea familie, pe care, datorită fotbalului, am neglijat-o într-o mare măsură.

Îmi cer scuze familiei și promit că foarte curând ei vor fi pe primul plan, cu riscul de a spune stop meseriei de antrenor. Fotbalul mi-a dat totul, dar familia mea merită mai multă atenție.

Vă iubesc și vă promit că mă voi dedica vouă cât mai curând. În maxim câteva săptămâni, fotbalul va fi istorie pentru mine.

Îmi iubesc soția, copiii, părinții, și Dumnezeu îmi spune că trebuie să fac acest pas.

2

trofee are Marius Șumudică, în calitate de antrenor: titlul cucerit cu Astra (2015-2016) și Supercupa României cu aceeași echipă (2016-2017). În CV-ul său apare și un titlu câștigat cu CFR Cluj (2020-2021), în sezonul în care a stat pe banca formației din Gruia în primele șase etape.

20

de echipe a antrenat Marius Șumudică, începând din 2005, ca principal: Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid, Kavala (Grecia), Astra Giurgiu, FC Brașov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Al-Shaab (Emirate), Concordia Chiajna, Kayserispor (Turcia), Al-Shabab Riad (Arabia Saudită), Gaziantep (Turcia), Rizespor (Turcia), CFR Cluj, Malatyaspor (Turcia), Al-Raed (Arabia Saudită)

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie