Succes mare al naţionalei de fotbal pe plajă. A promovat în prima divizie a Euroligii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naţionala României

Reprezentativa de fotbal pe plajă a României a învins echipa Estoniei, după lovituri de departajare, cu scorul general de 9-8.

După timpul regulamentar, scorul a fost egal, 6-6, golurile echipei noastre fiind reuşite de Măciucă (4), Carauleanu şi Ionel Posteucă. La loviturile de departajare, România a marcat de trei ori, prin Măciucă, Dobre şi Ionel Posteucă, în timp ce naţionala ţării gazdă a turneului a punctat doar de două ori.

Meciul nu a dus lipsă de dramatism, după ce elevii lui Viorel Farcaş au alergat după egalare toată partida, reuşind să revină după aproape fiecare reuşită a gazdelor. Estonienii au marcat de două ori în mai puţin de un minut şi au terminat prima repriză cu avantaj minim, 2-1, după ce Măciucă a redus din handicap. Acelaşi jucător a restabilit egalitatea după reluare, dar estonienii au preluat din nou conducerea la câteva secunde după reuşita lui Măciucă. Carauleanu a egalat la 3, dar echipa baltică a terminat şi repriza secundă în avantaj, scor 4-3.

Ultima repriză a început cu un nou gol al lui Măciucă şi scorul a devenit 4-4. De două ori a mai trecut Estonia în avantaj, 5-4 şi 6-5, dar Ionel Posteucă şi acelaşi Măciucă au egalat la 5, respectiv 6. Cel de-al patrulea gol al lui Măciucă a venit dintr-o lovitură liberă, cu doar un minut înainte de finalul timpului regulamentar de joc.

Prelungirile au lăsat tabela neschimbată, aşa că s-a trecut la loviturile de departajare. Gazdele au început cu stângul, ratând prin Raku. Pe rând, Măciucă, Truusalu, Dobre şi Saharov au marcat, iar lovitura decisivă i-a revenit lui Ionel Posteucă. Acesta nu a ratat ţinta şi a adus victoria echipei noastre şi, implicit, promovarea în prima ligă europeană a fotbalului pe plajă şi trofeul de campioană (foto, jos)

Vă reamintim că România a ajuns în ultimul act al turneului după ce a câştigat o grupă din care au mai făcut parte Azerbaijan, Turcia şi Cehia. Naţionala a început faza grupelor cu o victorie în prelungiri în faţa Azerbaijanului, scor 6-5. A urmat eşecul la lovituri de departajare, scor general 6-7, suferit în meciul cu Turcia, după 3-3 la finalul prelungirilor. Partida cu Cehia a fost câştigată în timpul regulamentar, scor 4-3. De partea cealaltă, Estonia s-a calificat în finală dintr-o grupă cu Ungaria, Anglia şi Norvegia.

Golgeterul echipei a fost Marian Măciucă, marcator de opt ori în acest turneu. Experimentul cu ”fly-goalkeeper” a dat rezultate foarte bune, în condiţiile în care Ionuţ Florea a fost al doilea marcator al României, cu patru reuşite. Lista celor care au înscris pentru ”tricolori” la turneul din Estonia a fost completată cu numele lui Carauleanu, Ionel Posteucă, Dorel Zaharia - toţi cu câte două goluri şi Marian Posteucă - cu o reuşită.

Lotul României pentru acest turneu a fost următorul:

Iulian Gîndac, Ionuţ Florea - portari; Iulian Răvoiu, Adrian Tănase, Ionel Posteucă, Gabriel Dobre, Marian Posteucă, Raj Carauleanu, Dorel Zaharia, Marian Măciucă. Antrenor-jucător: Viorel Farcaş

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”