Stoichiță, șocant înaintea tragerii la sorți pentru Euro 2024: Ce a spus despre Ungaria și România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România numără orele înaintea tragerii la sorți pentru preliminariile Euro 2024 (14 iunie – 14 iulie). Evenimentul va avea loc, duminică (ora 13.00, Prima Sport), la Frankfurt, și va stabili traseul tricolorilor în 2023, în încercarea de a ajunge la un nou turneu final în era Burleanu, singura calificare de până acum fiind la Euro 2016.

Mihai Stoichiță, ajuns la FRF după ce a avut rolul de executant, la FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul

Delegația federală a pornit, astăzi, spre Frankfurt, după ce selecționerul Edward Iordănescu a fost reconfirmat în funcție pentru campania Euro 2024. La aeroport, Mihai Stoichiță (șeful Comisiei Tehnice de la FRF) a fost întrebat despre tragerea la sorți de mâine. „Lippi“ a „reușit“ să șocheze prin răspunsul său, pentru că a pus semnul egalului între România și Ungaria!

N-ar fi rău cu Ungaria în grupă, eu zic că ar fi bine cu Ungaria. Nu e vorba numai de motivaţie, dar nu cred că e mare diferenţă între noi şi unguri, chiar dacă ei, în ultima vreme, au avut performanţe mai bune decât noi. Fotbalistic vorbind, nu cred că e o aşa mare diferenţă între noi şi unguri“, a spus Stoichiță.

Răspunsul oficialului FRF e de-a dreptul bulversant, dacă facem o comparație între rezultatele celor două naționale în Liga Națiunilor, competiție care s-a încheiat luna trecută. Aici, România, aflată în Liga B, s-a clasat pe ultimul loc, cu 7 puncte strânse într-o serie cu Bosnia, Finlanda și Muntenegru.

Ungaria, prin comparație, a jucat în Liga A. Deci, din start, la un nivel valoric superior. Iar aici, ungurii au făcut parte și din „grupa morții“, cu Italia, Germania și Anglia! Rezultatul? Naționala pregătită de italianul Marco Rossi (58 de ani) s-a bătut la locul 1 până în ultima rundă! Pentru că Ungaria a strâns 10 puncte, cu doar unul mai puțin decât Italia, care a câștigat grupa și s-a dus în semifinale. Iată însă rezultatele remarcabile ale ungurilor în grupa a 3-a din Liga A:

*1-0 cu Germania la Leipzig

*4-0 cu Anglia la Wolverhampton

*1-1 cu Germania la Budapesta

*1-0 cu Anglia la Budapesta

Practic, Ungaria s-a clasat pe 2, fiindcă a pierdut cele două partide cu Italia, 1-2 în deplasare și 0-2 acasă, în ultima rundă, când s-a jucat „finala“ pentru locul 1. De remarcat că Ungaria a fost calificată și la Euro 2020 – desfășurată în 2021 din cauza pandemiei – competiție de la care România a lipsit. La Campionatul European, Ungaria a fost învinsă de Portugalia, scor 0-3 (a luat golurile între minutele 84 și 90+2) și a remizat cu Franța (1-1) și cu Germania (2-2).

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort