"Ştiinţa" trăieşte la Antipozi. Doi foşti fotbalişti ai Craiovei, mai tari decât Heskey şi Del Piero în campionatul australian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova a dispărut temporar în România, dar foştii ei fotbalişti continuă să facă performanţă la cluburile la care sunt acum.

Nu e vorba doar de Mihai Costea, Stanca şi Prepeliţă, de la Steaua, sau de Găman, Bărboianu şi Lung jr., de la Astra Giurgiu, primele două clasate în campionatul României. În discuţie intră şi străinii Ştiinţei, plecaţi acum pe alte meleaguri. David Lopes a ieşit campion al Statelor Unite ale Americii, cu Los Angeles Galaxy, iar în îndepărtata Australie alţi doi fotbalişti au evoluţii remarcabile. 

Ei sunt fundaşul Joshua Rose şi atacantul Daniel Mc Breen, care evoluează la Central Coast Marines FC, liderul campionatului de la Antipozi. Ambii sunt titulari, Rose a jucat 14 meciuri din 14 posibile şi a marcat un gol, în vreme ce Mc Breen a evoluat doar în 12 partide, dar a înscris 10 goluri pentru echipa sa, fiind în acest moment golgheterul campionatului. Formaţia foştilor „juveţi“ are 30 de puncte, cu două mai mult decât a doua clasată, Adelaide United, la care e legitimat fostul fundaş de la FC Naţional şi Poli Timişoara, John McKain. Iar pentru ca tabloul Ligii I de la capătul lumii să fie complet, luni, în ultima zi a anului trecut, Central Coast Marines a întâlnit pe  Perth Glory, la care evoluează Jacob Burns şi Mark Twaite, foşti la Unirea Urziceni şi respectiv FC Naţional, primul fiind căpitanul echipei. Liderul Central Coast a învins cu 1-0, consolidându-şi prima poziţie în clasament.


Mc Breen: "În România am trăit un coşmar!“
Golgheter al campionatului australian, cu mai multe reuşite la activ decât celebrii Heskey ori Del Piero, Daniel McBreen are amintiri teribile din România. Într-un interviu acordat revistei Fox Sport, McBreen a dezvăluit că a trăit un coşmar în România. „Pentru prima dată am întâlnit jucători care erau deţinuţi de club, patron şi impresar! Eram plătiţi cu mare întârziere, salariile întârziau 4-5 luni, condiţiile erau teribile, iar mentalitatea preistorică. Ne antrenam în munţi cu greutăţi legate de glezne. Mă întrebam dacă suntem cumva în anii ’60.  Cei de la club au refuzat chiar să mă ajute să învăţ româna, spunându-mi să învăţ de la ceilalţi jucători“, a povestit McBreen. Tot el a precizat: „Eu mi-am primit ultimii bani după ce m-am judecat cu ei la FIFA. România are jucători buni, dar la meciuri se simulează incredibil şi se încearcă păcălirea arbitrilor“. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”