Steaua vrea fundaş din Bulgaria - Revista presei sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa sportivă de astăzi scrie despre intenţia Stelei de a transfera un fundaş din Bulgaria, părerea lui Stoichiţă despre echipă sau strategia lui Becali pentru Steaua. Printre alte subiecte, Argăseală susţine că Dinamo Moscova are în vizor cinci jucători de la Steaua, iar Moldovan este mulţumit de pregătirea din iarnă.

Steaua vrea fundaş din Bulgaria. "Am vorbit cu Giovani şi mi-a propus un fundaş foarte interesant. Să vedem dacă putem să-l luăm. Suntem încă în discuţii", spunea Stoichiţă. Iar fundaşul de care vorbea se numeşte Ivan Ivanov, are 22 de ani şi o mare problemă: e prea scump! Bunele relaţii dintre Giovani Becali şi clubul la care i-a transferat pe Daniel Pancu şi pe Florentin Petre ar putea totuşi să conducă la realizarea transferului, cu toate că surse apropiate echipei antrenate de Ioan Andone au dezvăluit că discuţiile s-au produs deja şi nu cu rezultate foarte bune pentru stelişti, anunţă ProSport.

Stoichiţă îşi laudă echipa: "Avem forţă". Stoichiţă îşi laudă echipa, pe care o consideră completă pentru a câştiga titlul. "Nu mi-a fost frică deloc. Drept dovadă, am jucat curajos, cu pressing la 25 de metri de poarta bieloruşilor. Ţineţi cont totuşi că BATE Borisov e o formaţie tehnică. Eu zic că şi "naţionala" trebuie să aibă grijă contra Belarusului, în preliminariile pentru Euro", a spus Stoichiţă, citat de Gazeta Sporturilor.

Becali: "Cum i-am certat puţin, cum şi-au băgat minţile-n cap". Patronul Stelei, Gigi Becali, e bucuros că elevii lui Stoichiţă au învins cu 2-0 în amicalul cu Bate Borisov, şi spune că-i va certa mai des pe roş-albaştri deoarece această metodă a dat roade, notează GSP TV.

Argăseală: "Dinamo Moscova are în vizor 5 jucători de la Steaua".
Argăseală a anunţat după amicalul câştigat de Steaua cu Bate Borisov, scor 2-0, că Dinamo Moscova monitorizează 5 jucători de la Steaua, nu doar pe Cristi Tănase. Ruşii intenţionează să facă o ofertă de 3 milioane de euro pentru atacantul Stelei. Reacţii: Romeo Surdu: "Trebuia să marchez ca să am moral bun pentru retur." Stoichiţă:  "Vineri decidem dacă Diarra rămâne. Suntem interesaţi de un alt fundaş!" Gigi : "Stoichiţă mi-a spus că Jelev nu e transfer reuşit", notează Sport.ro.

Moldovan, mulţumit de pregătirea din această iarnă. Tehnicianul echipei FC Braşov, Viorel Moldovan, este mulţumit de felul în care elecii săi s-au pregătit în cantonamentul din Antalya şi de faptul că stagiul s-a încheiat cu o victorie în faţa formaţiei Cernomoret Odesa, scor 1-0. Fostul internaţional a spus că "stegarii" sunt pregătiţi pentru începerea campionatului, pentru că au un moral bun, după triumful din "amicalul" cu ucrainenii, informează Sport Total FM.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”