Steaua - Partizan, miercuri, ora 21.30: Sârbii merg „ceas“ în acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bulgarul Valeri Bojinov (Foto: mozzartsport.com)

Steaua-Partizan. În timp ce Steaua „scârţâie“, campioana Serbiei, Partizan Belgrad, adversara roş-albaştrilor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor merge ceas în noul sezon: patru meciuri, patru victorii, zero goluri primite.

Steaua a eliminat campioana Slovaciei, AS Trencin, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, însă jocul practicat de elevii lui Mirel Rădoi n-a convins. Deşi teoretic roş-albaştrii pornesc favoriţi şi în disputa cu deţinătoarea titlului din Serbia, Partizan Belgrad, ex-iugoslavii sunt un adversar mult mai redutabil. Practic, steliştii vor avea în faţă o echipă care n-a primit niciun gol într-un meci oficial, în acest sezon. Partizan a disputat până acum patru partide, două în preliminariile Ligii Campionilor şi două în campionat. Sârbii au eliminat-o pe Dila Gori, campioana Georgiei, din cupele europene, 1-0 şi 2-0. În Superliga Srbije s-au distrat cu Metalac Gornji Milanovaci, scor 4-0, respectiv cu Jagodina, pe care au bătut-o la scor de maidan, 6-0.

Zivkovici este dorit de Mourinho la Chelsea

În primele trei meciuri, tehnicianul Zoran Milinkovici a folosit aceeaşi formulă defensivă, cu patru jucători pe linia de fund, în faţa portarului Zivko Zivkovici (26 de ani), fost internaţional sârb de tineret. Fundaş dreapta este internaţionalul sârb Miroslav Vulicevici (30 de ani), internaţionalul sloven Gregor Balazici (27 de ani) şi Lazar Cirkovici (23 de ani) sunt stoperii, iar în stânga este titular Nemanja Petrovici (23 de ani), ultimii doi fiind foşti componenţi ai naţionalei U21 a Serbiei. Marko Jevtovici (22 de ani) joacă în faţa apărării. Andrija Zivkovici (19 ani), campion mondial cu naţionala U20, este mijlocaş dreapta şi a intrat deja în atenţia lui José Mourinho, conform presei britanice. În linia de mijloc mai joacă “decarul” Stefan Babovici (28 de ani), un excelent executant al fazelor fixe, căpitanul Saşa Ilici (37 de ani), care s-a duelat şi cu Oţelul şi Dinamo acum 11 ani, respectiv camerunezul Aboubakar Oumarou (28 de ani), iar în atac evoluează bulgarul Valeri Bojinov (29 de ani). Fost coleg cu Adrian Mutu în atacul Fiorentinei, Bojinov a mai trecut şi pe la Juventus, Manchester City, Parma sau Sporting Lisabona, iar în acest sezon a marcat trei goluri în două meciuri, în ciuda faptului că are nişte kilograme în plus.

Steaua-Partizan: Lotul Stelei este mai valoros

Conform site-ului de specialitate transfermarkt.com, Steaua are un lot cotat la 28,70 milioane de euro, în timp ce jucătorii lui Partizan valorează doar 20,70 milioane de euro. Ambele cluburi au loturi foarte tinere: 23,8 ani este media lotului lui Partizan, faţă de 23,9 ani la Steaua. Cei mai mulţi dintre tinerii lui Partizan provin însă din propria pepinieră, în timp ce roş-albaştrii n-au mai avut de multă vreme un titular care să provină din centrul de copii şi juniori, care a şi fost desfiinţat la un moment dat de către patronul Gigi Becali. Andrija Zivkovici este cotat la 4 milioane de euro, fiind cel mai valoros jucător din lotul sârbilor, aceeaşi sumă la care este evaluat şi căpitanul Stelei, Fernando Varela. Următorul stelist, Alex Chipciu, este cotat la 3,5 milioane de euro, în timp ce sârbul Miroslav Vulicevici ar valora doar 1,5 milioane. Partizan stă însă mai bine la capitolul confruntări directe cu echipe româneşti. Sârbii au fost eliminaţi în 1990 de Dinamo şi în 1996 de FC Naţional, dar ulterior au câştigat toate disputele cu reprezentantele Ligii I, trei la număr.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi