Steaua jubilează cu zece etape înainte de finalul sezonului: „Nu ne mai stă nimeni în faţa celui de al treilea titlu la rând“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Helmuth Duckadam

Într-un campionat în care şapte echipe sunt în insolvenţă, iar şase vor ajunge în liga secundă, Steaua e într-o cursă solitară spre locul 1, lucru pe care l-a recunoscut şi Helmuth Duckadam.

Steaua şi ASA Târgu-Mureş au câte trei victorii consecutive în Liga I, însă între ele există o diferenţă de şapte puncte cu zece runde înainte de terminarea campionatului.

Primele două formaţii în ierarhia Ligii I se vor întâlni, în Ghencea, în etapa cu numărul 29, însă preşedintele de imagine al roş-albşatrilor crede că soarta titlului nu va depinde de confruntarea directă.

„Nu vor ajunge cei de la ASA la trei puncte de noi înaintea meciului direct. Cred că nu ne mai stă nimeni în cale, în faţa celui de-al treilea titlu consecutiv pe care-l va câştiga Steaua. Avem meciurile directe acasă, deci ne putem permite chiar şi un rezultat de egalitate. Steaua are un mare avantaj în faţă de care va profita. În plus, s-a văzut la ultimele jocuri că echipa şi-a intrat încet în formă, are altă determinare şi, dacă vom juca în continuare aşa cum am făcut-o cu Petrolul, nu vom mai avea nicio contracandidată“, a spus Helmuth Duckadam la Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist