Steagul Palestinei, arborat la meciul dintre Belgia-Maroc. Ce s-a întâmplat apoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane care asistau la meciul dintre Belgia-Maroc, al doilea meci al zilei de la Campionatul Mondial din Qatar, au înălțat steagul Palestinei peste unul dintre bannerele amplasate de FIFA în arenă.

Doi spectatori au înălțat steagul Palestinei pe bannerul amplasat de FIFA. Foto: GSP

Momentul s-a petrecut în tribunele de pe „Al Thumama Stadium”. Steagul palestinian a fost îndepărtat spre nemulțumirea celor doi spectatori. Peste 90% dintre cei prezenți la meci au fost marocani. 

Echipa națională a Marocului a obţinut, duminică, o victorie  surprinzătoare în faţa selecționatei Belgiei, scor 2-0 (0-0), duminică, într-un meci din Grupa F.

Conflictul din Palestina datează din anul 1948. De atunci, teritoriul este constant un câmp de luptă. Fâșia Gaza se află în prezent sub controlul grupării Hamas

În luna septembrie, mişcarea islamistă armată Hamas a executat cinci palestinieni, dintre care doi pentru „colaborare” cu Israel. Acestea sunt primele execuţii în teritoriile palestiniene începând din anul 2017. 

Conversațiile de pace sunt purtate de peste 25 de ani, însă fără reușite considerabile. În luna mai a anului 2021, o convenție cu privire la încetarea focurilor a fost parafată. 

Turneul final din Qatar, cu 32 de echipe, va avea 64 de meciuri, care vor fi găzduite de opt stadioane, urmând să se încheie pe 18 decembrie. Campionatul Mondial din Qatar a debutat duminică, 20 noiembrie, cu meciul Qatar-Ecuador. 

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate