Stanciu: Cel mai dezamăgitor este că n-am început cu dreptul. Nu am fost destul de lucizi în ultimii 30 de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România - Muntenegru 0-0 FOTO Sportpictures.eu

Nicolae Stanciu a declarat, vineri seară, după remiza României cu Muntenegru, scor 0-0, că el şi colegii săi au început prost Liga Naţiunilor şi nu au fost destul de lucizi în ultimii 30 de metri la confruntarea de la Ploieşti.

“Am făcut toţi un efort foarte mare. A fost un meci greu, un meci de luptă. Ei sunt o echipă masivă, joacă foarte dur. Cel mai dezamăgitor este că n-am început cu dreptul, nu am reuşit să luăm cele trei puncte. Nu ne-au ieşit astăzi şuturile de la distanţă. Am început prost. Nu ştiu dacă e ceva să ne reproşăm. Nu am fost destul de lucizi în ultimii 30 de metri. Acum este foarte important pentru noi să câştigăm în Serbia”, a spus Stanciu la Pro TV.

Reprezentativa de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, vineri, la Ploieşti, în compania Muntenegrului, în prima etapă a grupei 4, seria C a Ligii Naţiunilor.

Din minutul 77, Muntenegru a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Mugosa.

Partida s-a disputat fără spectatori, ca urmare a unei suspendări dictate pe parcursul preliminariilor Euro 2016.

În următorul meci, România va întâlni Serbia, luni, la Belgrad.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete