Stan: „Victoria Brăneşti n-are niciun viitor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Stan a demisionat ieri din funcţia de antrenor al echipei Victoria Brăneşti.

„El a decis să demisioneze după o discuţie amiabilă cu conducerea clubului. Motivele invocate sunt legate de poziţia în clasament a echipei şi de şansele acesteia de a se menţine în prima ligă", au anunţat şefii grupării ilfovene, printr-un comunicat. Victoria Brăneşti este pe locul 16 în clasamentul Ligii I şi are şanse mici să evite retrogradarea.

„Am plecat de la Brăneşti pentru că acolo nu exista niciun proiect pentru viitor. În plus, nu am putut să accept să pierd la infinit. Jucătorii nu mai aveau nicio motivaţie din cauză că n-au mai primit bani în ultima perioadă. Acolo exista un sistem cu salarii mici şi prime foarte mari, care se plăteau doar la victorie", a declarat Ilie Stan pentru „Adevărul". Tehnicianul se afla la cârma grupării ilfovene din 2008, timp în care a reuşit să aducă Brăneştiul din Liga a III-a până în primul eşalon în doar doi ani. După plecarea lui Stan, „interimar" va fi Ciprian Urican, care a activat ca secund până acum. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie