Stadionul Wembley ar putea gazdui finala EURO 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a demarat discuţiile cu responsabilii Federaţiei din Anglia (FA) în legătură cu posibilitatea ca stadionul Wembley din Londra să găzduiască meciuri-cheie din cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal ediţia 2020.

Platini a avansat recent propunerea ca EURO 2020 să se deruleze simultan în 12 state europene, în loc să se desfăşoare într-o ţară sau două, ca până acum. O sursă apropiată de acest dosar a precizat că Platini a discutat săptămâna trecută, la Londra, cu preşedintele FA, David Bernstein, posibilitatea ca stadionul Wembley să fie utilizat pentru semifinalele şi finala competiţiei. Persoana respectivă a ţinut să-şi păstreze anonimatul deoarece discuţiile dintre cei doi oficiali au avut un caracter privat. Preşedintele UEFA a venit cu ideea revoluţionară a unui turneu final găzduit de 12 ţări, după ce a primit o singură candidatură, cea a Turciei, pentru organizarea EURO 2012. Însă, cum oraşul turc Istanbul doreşte să candideze la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2020, Turciei nu i se va permite să găzduiască şi Campionatul European de fotbal în cursul aceluiaşi an.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump