Srhoj şi Abiodun, liberi de contract
0Comisia pentru Statutul Jucătorului (CSJ) din cadrul FRF i-a declarat liberi de contract pe fotbaliştii echipei FC Naţional, australianul John Wayne Srhoj şi nigerianul Agunbiade Abiodun. Decizia
Comisia pentru Statutul Jucătorului (CSJ) din cadrul FRF i-a declarat liberi de contract pe fotbaliştii echipei FC Naţional, australianul John Wayne Srhoj şi nigerianul Agunbiade Abiodun. Decizia a nemulţumit conducerea clubului "bancar", care a anunţat că va face recurs. Cei doi fotbalişti au apelat la CSJ pentru a se putea transfera ca fotbalişti liberi de contract, susţinând că acordurile dintre ei şi FC Naţional au expirat la 1 iulie 2006. În replică, gruparea bancară a susţinut că acestora li s-au prelungit automat contractele până în anul 2007.