Sorana, elegantă şi la înfrângere: Cîrstea, discurs superb. Imagini de la festivitatea de premiere VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea a ajuns la patru eşecuri, în şase finale WTA, însă, chiar şi aşa, poate privi cu optimism spre French Open. Pentru că jocul ei pe zgură pare a fi unul destul de solid, în acest moment.

Sorana Cîrstea a pierdut în ultimul act de la Internationaux de Strasbourg, după cum „Adevărul“ a scris aici. Chiar şi aşa, sportiva de 31 de ani poate fi mulţumită de faptul că a adunat destule partide pe zgură, zece (opt victorii, două eşecuri), înainte de a-şi începe parcursul la Roland Garros. Acolo, „Sori“ o va înfrunta pe Johanna Konta (20 WTA), în primul tur.

Până atunci, Cîrstea a impresionat prin discursul pe care l-a avut la festivitatea de premiere, la Strasbourg. Digi Sport, postul care a transmis întrecerea găzduită de oraşul francez, a redat declaraţiile lui Cîrstea, după finala de sâmbătă, cu cehoaica Barbora Krejčíková.

Ce a spus Sorana Cîrstea?

*Mulţumesc, a fost o săptămână bună pentru mine. Adversara mea a jucat foarte bine azi, merită acest trofeu. Eu sunt mulţumită de modul în care am jucat, sunt mulţumită de nivelul meu. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au ocupat de acest turneu şi spectatorilor, chiar m-am simţit ca acasă aici.

*Vorbesc doar puţin franceză, dar înţeleg destul de bine. Sunt mulţumită că am jucat aici, la Strasbourg, vreau să le mulţumesc organizatorilor pentru efortul depus şi sper să ne vedem cu bine, la Paris.

VEZI IMAGINI DE LA FESTIVITATEA DE PREMIERE

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat