Sorana, debut entuziasmant, la Montreal: Cîrstea e în turul II şi va întâlni o dublă câştigătoare de Grand Slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea (31 de ani, 40 WTA) s-a grăbit să ajungă lângă Simona Halep (29 de ani, 13 WTA), în runda a doua de la Rogers Cup.

România a abordat primul mare turneu din a doua parte a sezonului de hard cu două sportive: Simona Halep şi Sorana Cîrstea. Doar că, dacă „Simo“ a avansat direct în runda a doua, datorită clasamentului ei mai bun, „Sori“ a trebuit să câştige un meci ca să avanseze acolo.

În duelul cu americanca Alison Riske (31 de ani, 37 WTA), pe care a bătut-o şi Mihaela Buzărnescu (33 de ani, 152 WTA) la JO 2020, Cîrstea a fost în controlul partidei, cap-coadă. 

Cîrstea s-a dus la 3-0, în primul set, pe care şi l-a adjudecat, în 44 de minute: 6-3. Actul secund a început la fel de bine pentru jucătoarea din România, care a condus cu 2-0 şi 3-1, după care s-a impus cu 6-4. Partida a durat o oră şi 34 de minute.

În turul II, Cîrstea o va întâlni pe Victoria Azarenka (32 de ani, 15 WTA), a 8-a favorită, la Rogers Cup. Va fi al cincilea duel dintre cele două jucătoare, în circuitul feminin. Iată rezultatele de până acum:

*2021 (Wimbledon, iarbă): 7-6, 3-6, 6-4 Cîrstea

*2009 (Wimbledon, iarbă): 7-6, 6-3 Azarenka

*2008 (Wimnledon, iarbă): 6-1, 6-3 Azarenka

*2008 (French Open, zgură): 6-0, 6-0 Azarenka

Victoria Azarenka are două titluri majore în palmares, la Australian Open, în 2012 şi 2013. Plus trei finale, la US Open, în 2012, 2013 şi 2020.

Simona Halep, cealaltă româncă aflată pe tabloul de la Rogers Cup, va debuta în turul II, urmând să întâlnească învingătoarea duelului Teichmann (65 WTA) - Collins (28 WTA).

20 de victorii şi 11 înfrângeri are Sorana Cîrstea, în 2021.  
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu