Sorana, criză de nervi la Miami: Cârstea a câştigat un meci în care s-a certat cu arbitru şi a avut o reacţie violentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românca a învins-o pe Anastasija Sevastova (Letonia, 25 WTA) la capătul unui meci-maraton, întrerupt de reprizele de ploaie. Partida a fost marcată de un incident care nu prea o caracterizează pe Sorana.

Confruntarea Cârstea (65 WTA) - Sevastova (25 WTA) s-a întrerupt prima dată în tie-break, în primul set, la scorul de 6-4 pentru jucătoarea din România. La reluare, Sorana a făcut punctul de care avea nevoie şi a încheiat setul: 7-6.

Cârstea părea că e în controlul setului secund, atunci când s-a dus la 3-1. Apoi însă, românca a pierdut cinci game-uri la rând, dar momentul psihologic s-a consumat la scorul de 3-3. Furioasă din cauza unor decizii pe care le-a considerat greşite din partea arbitrului de linie, Cârstea a solicitat schimbarea acestuia. Refuzată de arbitrul de scaun, românca a luat foc şi, după minute bune în care, efectiv, a ţipat, a început să dea de pământ cu sticla ei de băutură energizantă!

După ce s-a ales şi cu un avertisment, Cârstea a cedat complet, câştigând doar trei puncte în următoarele două game-uri. Sevastova a egalat scorul, luând setul doi cu 6-3.

Spre lauda ei, Cârstea a depăşit momentul greu şi s-a distanţat la 3-0 şi 4-1 în decisiv. La 4-2, meciul s-a întrerupt câteva minute, din nou, din cauza ploii. La reluare, Sorana şi-a pierdut serviciul la zero! N-a intrat însă în panică şi, imediat, şi-a luat break-ul înapoi pentru 5-3, după care a încheiat meciul, impunându-se în decisiv cu 6-3. 

După o luptă de două ore şi 12 minute, Cârstea a obţinut calificarea în turul III la Miami, acolo unde o va întâlni pe Caroline Wozniacki (Danemarca, 14 WTA). Bilanţul întâlnirilor directe e de 4-3 pentru daneza care a câştigat şi ultimul meci, la Dubai, în 2014.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie