Sorana Cîrstea, revenire de campioană la Australian Open. A pierdut primul set, dar i-a arătat adversarei cine e șefa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea (35 de ani, 41 WTA) revine spectaculos și câștigă contra Evei Lys (24 de ani, 39 WTA), în primul tur de la Australian Open.

Sorana strălucește pe final de carieră FOTO EPA

Debut victorios al româncei la Australian Open, care a trecut de nemțoaica Eva Lys în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-3, după o partidă care a durat două ore și 10 minute.

Sorana Cîrstea începe în forță participarea ei la ultimul Australian Open din carieră cu o victorie în fața uneia dintre cele mai bune jucătoare din noua generație, Eva Lys, aflată în prezent pe locul 33.

Jucătoarea noastră a avut un start ezitant, cedând primele trei game-uri ale confruntării fără a pune prea multe probleme pe serviciul adversarei.

Deși a dat semne de revenire și a reușit un break prin care s-a apropiat la 3-4, Lys a răspuns imediat cu un rebreak și a închis primul set autoritar, cu un game la zero, scor 6-3.

Setul doi a început perfect pentru Sorana care a ajuns rapid la 4-1. Lys a egalat, însă, iar apoi a condus cu 40-15 pe serviciul Soranei, dar sportiva noastră a revenit și și-a câștigat game-ul, pentru ca apoi să-și adjudece setul cu un break la 40-15, trimițând partida în decisiv.

Decisivul a găsit-o pe Sorana Cîrstea într-o formă fizică și mentală superioară. Românca s-a distanțat rapid la 3-1, însă nemțoaica a reușit să restabilească egalitatea la 3. Un moment cheie s-a consumat în game-ul al șaptelea, când Sorana, deși a condus cu 40-15, s-a văzut nevoită să salveze o minge de break a adversarei pentru a-și păstra serviciul.

Lovitura de grație a venit imediat după: Cîrstea a reușit break-ul la 4-3 și a servit impecabil pentru a închide meciul. Cu un ultim game în care a cedat un singur punct, Sorana și-a asigurat prezența în turul secund.

„Sori” confirmă astfel începutul bun de an după cele două victorii de la Brisbane împotriva Anastasiei Pavlyuchenkova și Jelenei Ostapenko. Acolo, Sorana a pierdut în cele din urmă în două seturi în fața numărului unu mondial, Aryna Sabalenka.

Ea s-a calificat la Adelaide, dar a decis să se retragă după ce a suferit o accidentare la gleznă în meciul împotriva Kamillei Rakhimova.

Acesta va fi ultimul Australian Open pentru Cîrstea, românca anunțând, de altfel, că acesta va fi și ultimul ei sezon în circuit.

În turul 2, Cîrstea va înfrunta învingătoarea din partida dintre Naomi Osaka și Antonia Ruzic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată