Sorana Cîrstea, captivă în carantină de peste 25 ore: Postare furioasă pe contul ei de Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecată în Cehia, pentru a participa la „J&T Banka Ostrava Open“ (19-25 octombrie), sportiva de 30 de ani trăieşte un calvar în ţara în care COVID-19 face ravagii.

Sorana Cîrstea (88 WTA) a refuzat să pună punct sezonului, după eliminarea suferită la French Open în turul I, însă, în aceste momente, regretă, probabil, competiţia aleasă pentru a reveni pe teren.

Sportiva de 30 de ani se află acum în Cehia, o ţară în care noul coronavirus face ravagii: numai ieri au fost 8.000 de cazuri noi, într-o ţară cu o populaţie de doar 10 milioane de oameni! Potrivit postărilor de pe contul ei de Twitter, Sorana a plecat, marţi, spre Ostrava pentru a participa la turneul care va fi găzduit în acest oraş, pe hard, şi la care şi-au anunţat prezenţa nume mari, precum Elina Svitolina (5 WTA), Karolina Pliskova (6 WTA), Petra Kvitova (8 WTA), Aryna Sabalenka (12 WTA) şi Victoria Azarenka (14 WTA). 

Potrivit detaliilor oferite de „Sori“, ea a avut un test negativ de COVID-19, în momentul în care a pornit la drum. 12 ore mai târziu, când a ajuns în Cehia, a fost testată din nou. Şi pusă în carantină, în camera ei, de hotel. De atunci, au trecut peste 25 de ore şi, izolată, românca aşteaptă şi acum rezultatul testului.

„Înţeleg că regulile trebuie respectate, dar ceea ce mi se întâmplă n-are niciun sens“, a scris Cîrstea în ultima ei postare.

Replica organizatorilor nu a întârziat să apară. „Buna Sorana, le voi transmite colegilor mei problema ta. Cineva îţi va furniza toate informaţiile de care ai nevoie. Ne pare rău pentru disconfortul creat”, a fost răspunsul oferit româncei , pe aceeaşi reţea de socializare, de contul oficial al turneului.

Dacă, totuşi, va primi un rezultat negativ, Sorana va juca în competiţia de categoria Premier, cu premii totale de 528.500 de dolari.

În acest sezon, Sorana a jucat 17 meciuri, bilanţul ei fiind de 9 victorii şi 8 înfrângeri.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”