Şmecherii româneşti, adaptate la pandemie: E la modă să-ţi ascunzi neputinţa după virus!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România, avem conducători care îşi pot da „doctoratul“ în păcălirea vieţii. Vorbim despre oameni care încearcă să iasă, cumva, în câştig, şi după o criză sanitară.

România poate deveni unică în Europa! În mai toate ţările de pe continent, întrecerile sportive au fost lovite de pandemie. Drept urmare, unele dintre ele s-au anulat definitiv, în timp ce altele, după o pauză de câteva luni, s-au reluat.

România s-a încadrat în această a doua categorie cu campionatul ei de fotbal. Doar că acum, după ce s-au jucat câteva etape, putem stabili o premieră europeană: oprirea competiţiei şi anularea ei definitivă! Asta au cerut, mai întâi, cei de la Dinamo, prin vocea directorului general, Bogdan Bălănescu. Iar la o zi după această doleanţă ridicolă a roş-albilor, cu ei s-au aliat şi cei de la Poli Iaşi. 

E nevoie de o precizare importantă: ambele grupări, ameninţate cu retrogradarea, speră ca sezonul să fie declarat nul şi, drept urmare, să nu pice nicio echipă şi să nu promoveze nicio formaţie! Altfel spus, pentru a-şi vedea propriul interes, pentru a-şi ascunde neputinţa fotbalistică, cei de la Dinamo şi Poli Iaşi sunt dispuşi să fie batjocorite munca unor grupări din liga secundă, aflate în lupta pentru promovare! În plus, atât dinamoviştii, cât şi ieşenii ar accepta pierderile generate de neîncasarea banilor din drepturile TV, o situaţie care ar duce multe formaţii în pragul falimentului!

Ce a cerut Ciprian Paraschiv, preşedintele Poli Iaşi?

*Da, recunosc, Iaşiului i-ar conveni să rămână aşa sezonul, să nu retrogradeze nimeni. Noi suntem cei mai vulnerabili acum. Şi din postura clasamentului, dar mai ales că am jucat cu Dinamo zilele trecute. Mă gândesc cu groază cum vor arăta rezultatele testelor viitoare. Dacă, - Doamne, fereşte!- , va apărea cineva pozitiv, nu vom mai avea date de disputare a restanţelor. Vom fi în situaţia lui Dinamo. Sunt foarte îngrijorat în acest moment.

Ce a răspuns Justin Ştefan, secretarul general al Ligii?

*E o solicitare criminală pentru bugetele cluburilor din Liga I. Obiectivul nostru a fost să convingem cluburile de necesitatea de a juca după formula convenită cu partenerii media. O astfel de solicitare nu face altceva decât să prejudicieze cluburile. Nu se pune problema, în acest moment, să întrerupem sezonul. Înţeleg problema pe care o are domnul Bălănescu, dar sunt sigur că ar fi putut fi luate măsuri mai bune în cadrul clubului. Asta e acum, nu trebuie să găsim vinovaţi, i se putea întâmpla oricui.

Liga I, program

Play-off, etapa a 8-a

Vineri

Gaz Metan - Astra 21.00

Sâmbătă

FCSB - CFR 21.00

Duminică

Botoşani - Craiova 19.30

Clasament

1. CS U Craiova 7 6 0 1 14-11 41

2. CFR Cluj 7 4 2 1 11-6 40

3. Astra 7 2 3 2 8-8 30

4. Botoşani 7 1 3 3 6-8 29

5. FCSB 7 1 3 3 12-12 28

6. Gaz Metan 7 0 3 4 4-10 25

Play-out

Etapa a 10-a

Vineri

Clinceni - Voluntari 18.00

Sâmbătă

Hermannstadt - Sepsi 18.00

Luni

Poli Iaşi - Viitorul 20.00

Clasament

1. Viitorul 9 5 3 1 19-9 38

2. Voluntari 9 5 3 1 11-4 28

3. Sepsi 9 2 4 3 13-13 27

4. Hermannstadt 8 4 2 2 10-10 27

5. Clinceni 9 5 0 4 8-14 26

6. Poli Iaşi 9 3 2 4 11-10 22

7. Dinamo 7 1 1 5 5-9 21

8. Chindia 8 1 1 6 3-11 17

*Locurile 7 şi 8 retrogradează direct în liga secundă. Locul 6 va juca un baraj cu ocupanta locului 3 din B, iar învingătoarea va evolua în următorul sezon de Liga I.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”