Simone Tempestini, pe podiumul Campionatului European din Ungaria. Confirmare și pentru Norbert Maior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 9 ori campion național absolut, Simone Tempestini ocupă poziția a treia după primele două zile din Raliul Ungariei, a doua etapă din Campionatul European FIA ERC, în timp ce Norbert Maior, la prima sa competiție internațională cu o mașină de top, este pe 11, chiar înaintea unor nume mari din motorsport.

Simone Tempestini aleargă ca vântul și ca gândul

Alături de Sergiu Itu, Tempestini a început excelent etapa de pe macadamul din țara vecină și și-a adjudecat prima probă, super speciala din Királyszentistván. Pe o Skoda Fabia RS, cei doi au început ziua de sâmbătă cu un loc 5, iar apoi a urmat o adevărată cursă de revenire în top, salvând secundă cu secundă. Totul a culminat cu a șasea probă specială, atunci când echipajul de la Napoca Rally Academy și-a adjudecat din nou victoria, care a adus cu sine și urcarea pe podiumul general al raliului din Ungaria.

Tempestini a încheiat astfel al treilea ziua de sâmbătă, la 30,8 secunde de liderul Andrea Mabellini și la 20,2 secunde de ocupantul poziției secunde, finlandezul Roope Korhonen. La prima etapă internațională la bordul unui Citroen C3 Rally2, Norbert Maior a impresionat în Ungaria, iar după primele două zile se află pe 11 la general, înaintea unor nume precum Jos Verstapen, Jon Armstrong sau Max McRae.

Cu sora sa mai mică Francesca în postura de copilot, Maior este la numai 2 zecimi de secundă de Top 10. Un alt echipaj tricolor aflat în Top 20 este cel format din Bogdan Cuzma și Marc Banca, clasat în acest moment pe 16. Duminică sunt programate ultimele 6 probe speciale, pe o lungime totală de 82 de kilometri. Raliul Ungariei se va încheia cu power stage-ul de la Nagylőtér.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”