Simona Halep s-a operat. Ce problemă avea sportiva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (30 de ani, nr 9 WTA) a decis să se opereze la nas pentru că avea mari probleme cu respirația, ocazie cu care a făcut și câteva ajustări estetice. Românca nu mai putea respira corect, iar acest lucru l-a simțit cel mai bine pe durata zilelor petrecute la Washington, în vara acestui an, scrie Antena 3.

Simona Halep, și-a rezolvat problemele pe care le avea cu respirația. Foto Instagram Simona Halep

Simona a afirmat că operația de rinoplastie a decurs bine și că abia așteaptă de revină pe terenul de tenis: ”Așa cum câțiva dintre voi știați deja, am avut probleme cu nasul mai ales în perioada verii cât mai fost în Washington. Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava, deoarece aveam nasul complet înfundat.

Singura metodă prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operației. Dr Daniel Popescu mi-a făcut cu această ocazie și o intervenție chirurgicală. Mulțumesc! Totul a mers foarte bine, am nevoie de câteva săptămâni de odihnă înainte să reiau antrenamentele. Ne vedem în curând pe teren!” a scris Simona pe contul de Instagram.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi