Simona Halep s-a întors în România: toate declaraţiile campioanei noastre. „Serena m-a plesnit cu nişte lovituri foarte puternice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a revenit, sâmbătă, în România, după ce a participat la turneele de la Indian Wells (unde a câştigat titlul) şi Miami (la care a fost eliminată în semifinale).

Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, sâmbătă, la Aeroportul Henri Coandă, că turneele de la Indian Wells şi Miami i-au dat mai multă încredere în ea şi speră ca pe viitor să câştige un titlu mai mare, subliniind şi faptul că numărul 1 mondial, Serena Williams, este un model pentru ea.

"A fost o deplasare bună pentru mine, pentru interiorul meu, deoarece mi-a dat multă încredere, am câştigat cel mai mare titlu din carieră. Sper ca în viitor să câştig şi un titlu mai mare, dar momentan trebuie să mă bucur, să îmi iau încredere pentru următoarele. Fiecare meci a fost special în felul lui. Şi finala de la Indian Wells a fost, pentru că am revenit. Mă bucur că am putut să joc bine şi cu Serena", a declarat Halep.

Simona Halep a afirmat că Serena Williams este un model pentru ea: "Nu aş vrea să o iau ca pe o rivalitate, ci că sunt aproape de ea şi asta îmi dă încredere că sunt în top 3. Am avut meci contra ei. La început ea m-a cam plesnit cu nişte lovituri foarte puternice, dar am rămas acolo şi am luptat până la final. Am învăţat multe din meciul acesta, dar mi-a fost greu să intru în teren în primul set. Aş fi putut să iau mingea mai repede şi să o alerg mai mult. Am auzit că a zis că e fana mea. Pentru mine e un model şi o respect pentru ce face. Niciun om nu e imposibil de învins, dar ea e cea mai bună, are o putere foarte mare, are feeling de campion".

Numărul 3 WTA va mai încerca să joace şi la dublu la câteva turnee, deoarece vrea să progreseze cât mai mult: "O să mai încerc la câteva turnee, pentru că îmi prinde bine să mai am câteva meciuri. Exersez oficial în loc să mă antrenez. Sper să încep şi eu să progresez cât mai mult în tenis şi încerc cât mai multe chestii".

Simona Halep este foarte mulţumită de colaborarea cu Victor Ioniţă, dar şi de colaborarea cu antrenorul Darren Cahill la Miami şi Indian Wells: "Colaborarea merge foarte bine, am o echipă tare bună şi frumoasă, pozitivă şi energică. Sunt foarte mulţumită de ei. Şi antrenorul Darren Cahill m-a ajutat pe parcursul acestor două turnee. Sunt foarte mulţumită că am schimbat anul trecut", a adăugat sportiva din Constanţa.

Ea a mulţumit fanilor români care au susţinut-o la Indian Wells şi Miami şi a subliniat că speră ca atunci când se uită la meciurile ei, copiii să vadă doar lucrurile pozitive. "A fost un public deosebit, nu mă aşteptam să fie chiar aşa de mulţi. Era ca şi cum aş fi jucat acasă, aici la Bucureşti. Chiar şi contra americancelor a fost un public deosebit. Le mulţumesc pentru asta şi e un lucru extraordinar că pot veni oriunde mă duc eu pentru a mă susţine. E o responsabilitate pentru mine că lumea se trezeşte să mă vadă. Copiii sper să ia doar lucrurile pozitive, nu când iau racheta şi dau cu ea de pământ, deşi acelea sunt momente care trebuie să fie", a menţionat Halep.

Simona Halep a revenit, sâmbătă, în România, după ce a participat la turneele de la Indian Wells (unde a câştigat titlul) şi Miami (la care a fost eliminată în semifinale).

Ea a anunţat că nu va participa la meciul din Fed Cup contra Canadei. 

Serena Williams, campioană la Miami! A bătut-o măr pe Suarez Navarro

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie