Simona Halep s-a calificat în turul trei de la Beijing, după un meci chinuit cu o jucătoare din afara topului 100 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (2 WTA) s-a calificat în cel de-al treilea tur al turneului de la Beijing (China), după ce a învins-o, marţi, pe Lin Zhu (167 WTA), impunându-se în două seturi.

Cine e Andrea Petkovici, următoarea adversară pe care o va înfrunta Simona Halep

În vârstă de 20 de ani, chinezoaica a pus probleme conaţionalei noastre, controlând partida în multe momente cheie. Ocupanta locului 167 WTA nu a arătat ca o jucătoare ajunsă în această competiţie printr-un wild card, arătând siguranţă de sine şi putere de luptă. 

După victoria survenită graţie unei partide de aproximativ o oră şi jumătate, Simona Halep se va duela cu Andrea Petkovici (17 WTA), având şanse ca în sferturile de finală să dea peste Eugenie Bouchard (7 WTA) şi, din nou, de Maria Şarapova (4 WTA).

E o victorie foarte importantă pentru mine. A fost un meci dificil, dar nici nu sînt în cea mai bună condiţie de joc. Mă antrenez din greu şi sper să revin la forma din prima jumătate a anului. Obiectivul meu e să câştig un turneu de Grad Slam. Am fost aproape anul acesta la Roland Garros. O să mă antrenez mult pentru a mai ajunge şi în alte finale de Mare Şlem“, a declarat Simona Halep pentru ziare.com.


DESFĂŞURAREA MECIULUI

Setul II (câştigat de Simona Halep)

  • 6-4-: Game câştigat şi Simona cucereşte al doilea set, asigurându-şi victoria confruntării.
  • 5-4: Chinezoaica profită de presiunea resimţită de adversară, câştigă punctul decisiv pe rever şi prelungeşte agonia.
  • 5-3: Românca se află la un singur pas de câştigarea setului şi adjudecarea partidei.
  • 4-3: Simona preia conducerea cu break.
  • 3-3: Hotărâtă şi cu lovituri concise, românca egalează pe propriul serviciu.
  • 2-3: Chinezoaica revine în conducere, după o lovitură spectaculoasă şi un game „aprins“, controlând partida.
  • 2-2: Lin Zhu nu se predă şi „ţine cu dinţii“ de cel de-al doilea set, iar Simona pierde după un serviciu modest.
  • 2-1: Românca preia conducerea, după ce reuşeşte un break.
  • 1-1: Simona egalează, profitând de două greşeli ale adversarei.
  • 0-1: Lin Zhu începe la serviciu, câştigând game-ul.
  • O altă pauză medicală solicitată de Simona Halep, înainte de debutul celui de-al doilea set.


Setul I (câştigat de Simona Halep)

  • 7-5: După o luptă strânsă, românca reuşeşte să câştige primul set.
  • 6-5: Simona obţine al doilea break, profitând de slăbiciunile chinezoaicei.
  • 5-5: Românca acuză probleme medicale şi primeşte ingrijiri de la fizioterapeutul oficial şi, ulterior, egalează, după un game chinuit.
  • 4-5: după cel mai disputat game al acestui meci, chinezoaica revine în avantaj, fiind la un singur pas de câştigarea setului.
  • 4-4: Românca dă semne de revenire şi reinstalează egalitatea, depăşind un moment critic al confruntării.
  • 3-4: Ocupanta numărului 167 WTA dă un semn clar: nu va ceda meciul fără luptă, preluând conducerea partidei, după al treilea game câştigat consecutiv.
  • 3-3: Chinezoaica profită de şovăielile Simonei şi devine egală pe tabelă.
  • 3-2 Lin micşorează diferenţa de scor.
  • 3-1: Simona redresează situaţia şi câştigă game-ul cu numărul patru. 2-1: Chinezoaica joacă agresiv şi reuşeşte s-o pună pe Simona în dificultate, câştigând primul game.
  • 2-0: Cu un joc calm şi lovituri puternice, Simona avansează sigur, pe propriul serviciu.
  • 1-0: un prim game strâns, cucerit de româncă, după un break.
Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește