Simona Halep la Turneul Campioanelor: aşa arată imaginea neputinţei! Ce mesaj i-a transmis Cahill şi ce a făcut Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfaturile lui Darren Cahill au trecut pe lângă Simona FOTO Getty

TURNEUL CAMPIOANELOR. Simona Halep nu a reuşit să-i ia măcar un set Agnieszkăi Radwanska, condiţie care i-ar fi fost suficientă pentru a merge în semifinale.

Simona Halep a părăsit Turneul Campioanelor de la Singapore, după ce a pierdut în două seturi, 6-7, 1-6, partida cu Agnieszka Radwanska. În cealaltă partidă a Grupei Roşii, Maria Şarapova a învins-o cu 2-0 la seturi pe italianca Flavia Pennetta, scor 7-5, 6-1 exact rezultatul de care avea nevoie poloneza pentru a merge mai departe.
Simona a început bine partida cu Radwanska, a condus cu 3-1 la jocuri, dar i-a permis mai apoi adversarei să revină în joc. Halep a ajuns în situaţia de a salva două mingi de set la 5-4, iar primul parte a partidei s-a decis în prelungiri, adică la tie-break. Aici, jucătoarea noastră a condus cu 5-1 şi părea că nimic nu o poate opri să se impună în primul set.  La acest scor însă, Radwanska a scos din pălărie un smash cu reverul rar întâlnit pe terenurile de tenis, o execuţie dificilă pentru orice jucătoare de top. Impulsionată, poloneza a câştigat şi următoarele cinci schimburi de mingi, întorcând soarta unui tie-break care mergea în direcţia Simonei.
Simona, statuie la sfaturile lui Cahill
Eşecul din primul set i-a provocat o cădere psihică jucătoarei noastre, care ;i-a chemat antrenorul la margine, pe Darren Chaill. Acesta i-a transmis să nu mai rămână blocată la retur, să nu se depărteze de linia din spate, să fie agresivă şi să impună efect mingii. “Ştiu că putem facem mai mult, ai pierdut un set, nu e o problemă. Ia fiecare joc în parte, pune presiune pe tine, surprinde-mă, găseşte ceva extra, ştiu că ai ceva în plus! Ştiu că poţi să faci asta Simona, hai, se poate!” Cuvintele australianului ar fi putut la fel de bine să fie adresate unei statui, pentru că Simona nu a reacţionat deloc, nu a respectat nimic din ce j s-a spus, iar setul al doilea a fost doar o formalitate pentru Radwanska.
A fost cu gândul la vacanţă
"Am fost terminată. Nu mai aveam energie. Am fost obosită. Am simţit la un moment dat că am pierdut şansa de a câştiga primul set şi de a câştiga meciul. După primul set, am stat şi mi-am spus că s-a terminat. Da, antrenorul mi-a spus multe lucruri, dar nu le-am putut auzi, pentru că eram terminată şi foarte nervoasă. Dar s-a întâmplat şi un lucru bun. Data viitoare voi şti că dacă nu sunt bine pregătită fizic, trebuie să fac altceva pe teren. Sunt mulţumită de anul ăsta. Acum vreau doar vacanţă. Nu vreau să mă mai gândesc la tenis. Apoi voi fi mai puternică", a declarat Halep, conform wtatennis.com.


CTP: “Nivel de locul 50”
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi 24 eşecul cu Agnieszka Radwanska, cel care o trimite pe Halep acasă, după meciurile din grupă. "Mulţi sunt cei care vor spune că meciul a fost pierdut de Simona pe acea lovitură excepţională, un smash pe rever, din poziţie extrem de dificilă, executat de Radwanska în tie-break la scorul de 5-1 pentru Simona. Candidează la lovitura anului cu acea bijuterie. Dar nu e aşa. Pentru nivelul la care joacă acum şi se află în clasamentul mondial Simona, e inadmisibil să te prăbuşeşti psihic după o lovitură, oricât de teribilă, excepţională a adversarei, la scorul de 5-1 în tie-break. Dacă nu ai disciplina mentală să spui că e doar un punct, mai am trei ocazii şi în continuare am clar prima şansă să câştig. Dacă nu poţi să îţi setezi mintea aşa şi să pierzi încă cinci puncte consecutiv, ăsta e nivelul de la 50 mondial încolo, nu e la nivelul locului 2”.
Şarapova a calificat-o pe Radwanska
În cel de-al doilea meci al zilei din Grupa Roşia, Maria Şarapova a învins-o cu 2-0 la seturi pe Flavia Pennetta. Asta înseamnă că Simonei i-ar fi fost suficient un set cu Radwanska pentru a merge în semifinale. Aşa, poloneza a profitat de victoria rusoaicei în minim de seturi şi a prins in extremis un loc în semifinale, după ce s-a împlinit singurul scenariu posibil care o trimtea în careul de aşi. Acasă merg Simona Halep şi Flavia Pennetta, italianca fiind ieri la ultimul meci al carierei.
Rămâne pe locul doi
Singura veste bună este că Simona va încheia anul pe poziţia a doua, cea mai bună clasare a carierei la un final de an. După ce i s-a adăugat victoria cu Flavia Pennetta din primul meci al grupei, Simona a ajuns la un total de 6060 de puncte. Dacă se impune în finală, Garbine Muguruza poate acumula 6010, iar Şarapova un maxim de 5821.

283.000 de dolari a încasat Simona Halep pentru participarea la Singapore: 130.000 pentru participare şi 153.000 pentru victoria cu Pennetta

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani