Simona Halep la Toronto: constănţeanca a explicat de ce a fost la pământ în primul set şi cum a reuşit să întoarcă meciul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep a trecut de Agnieszka Radwanska (Polonia, 14 WTA), în condiţiile în care, după ce s-a întâmplat în primul set, poloneza părea a fi un zid de netrecut. Imediat după o victorie dramatică, românca a explicat ce a păţit în primul set.

Simona Halep e în semifinalele turneului Rogers Cup, după ce a reuşit să întoarcă, în mod incredibil, soarta unui meci ce părea pierdut. „Adevărul“ v-a prezentat filmul jocului aici.

Imediat după victoria ei, românca a fost intervievată pe teren de organizatorii turneului. Prima întrebare: ce i s-a întâmplat în acel prim set pierdut cu 0-6?

„La început, nu puteam să-mi mişc picioarele, eram foarte obosită. Apoi, mi-am schimbat tactica, am încercat să prelungesc schimburile de mingi. Mă bucur că am reuşit să mă lupt până la final. Am jucat bine după primul set, am făcut-o pe ea să alerge“, a explicat Simona.

Ea a insistat că şi publicul, format din foarte mulţi români, a ajutat-o să revină în meci: „Publicul a fost fantastic. Am fost condusă cu 0-5 în primul set, iar fanii m-au încurajat şi atunci“.

Halep a fost chestionată şi despre faptul că a avut un traseu dificil până acum, jucând cu Jankovici, Kerber şi acum cu Radwanska. „E ca un Grand Slam aici. Am avut numai adversare puternice, a trebuit să muncesc pentru fiecare minge. Mă bucur că am învins, mai ales că îmi place mult aici la Toronto“, a încheiat Halep.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute