Simona Halep la Roland Garros. Aproape toţi favoriţii care au jucat în prima zi au mers mai departe, însă patru capi de serie au fost eliminaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima zi de la Roland Garros, duminică, majoritatea favoriţilor s-au calificat, cum a fost cazul lui Roger Federer, Stanislas Wawrinka sau Simona Halep. Însă patru capi de serie, doi de pe tabloul feminin şi doi de pe cel masculin, au fost eliminaţi.

Roger Federer a trecut de italianul A. Falla în trei seturi 6-3, 6-3, 6-4, în timp ce compatriotul său, Wawrinka l-a învins, tot în trei seturi, pe turcul M. Ilhan, 6-3, 6-2, 6-3. 

În proba feminină, românca Simona Halep a trecut de Rodina din Rusia, 7-5, 6-4, la capătul unei partide oarecum echilibrate.   

Suprizele feminine au venit atât din partea probei masculine, dar şi a celei feminine.

Marcos Baghdatis din Cipru l-a învins pe Ivo Karlovici (Croaţia, nr.25) 7-6 (5), 6-4, 6-4, în timp ce Steve Johnson (SUA), a trecut de Guillermo Garcia-Lopez (Spania, nr.26) 6-3, 6-3, 6-7 (1), 3-6, 6-3.

Polona Hercog (Slovenia) s-a calificat trecând de Shuai Peng (China, nr.24) 6-0, 2-0, în urma abandonului celei din urmă. De asemenea, Donna Vekici (Croaţia) a reşit să producă o altă surpiză după ce s-a calificat în urma victoriei în faţa Carolinei Garcia (Franţa, nr.31) 3-6, 6-3, 6-2.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul