Simona Halep la Miami: românca s-a calificat în sferturile turneului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep n-are timp de odihnă la Miami. După ce vineri a jucat în turul II, la simplu, sâmbătă, în primul tur, la dublu, iar duminică a întâlnit-o pe Camila Giorgi, în turul III, constănţeanca de 23 de ani a învins-o pentru prima oară pe Flavia Pennetta în ceea ce a reprezentat a patra confruntare dintre cele două jucătoare.

UPDATE Simona Halep a trecut în două seturi, 6-3, 75, de italianca Flavia Pennetta şi va da piept cu americanca Sloane Stephens (locul 45 WTA) în sferturile turneului de pe tărâm american. 

Simona Halep mai are trei paşi până la finala turneului de la Miami. În optimi, ea va avea parte de o confruntare cu Flavia Pennetta (Italia, 23 WTA), o adversară de la care n-are amintiri plăcute, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Organizatorii turneului de la Miami au şi stabilit deja când va avea loc partida Halep - Penneta din optimi. Acesta e considerat meciul-vedetă şi, drept urmare, va fi ultimul de pe terenul central. Astfel, va începe nu mai devreme de ora patru dimineaţă, în noaptea de luni spre marţi. Meciul va fi transmis de postul Dolce Sport.

Dacă va trece de Pennetta, atunci Halep va juca împotriva învingătoarea meciului dintre Sloane Stephens (SUA, 45 WTA) - Belinda Bencici (Elveţia, 34 WTA). Cu prima a jucat de patru ori, bilanţul fiind 2-2. Cu Bencici a jucat o dată, câştigând, în 2014, la Wimbledon.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului