Simona Halep la Australian Open: românca, în pericol să alunece de pe podiumul mondial. Petra Kvitova micşorează ecartul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abandonul de la Sydney şi un parcurs mai slab la Australian Open 2015 o pot împinge pe Simona Halep pe locul 4 mondial.

Petra Kvitova s-a apropiat de tenismena din România şi nici nu are puncte de apărat la primul Grand Slam al anului.
Invocând o gastroenterită, Simona a lăsat turneul de la Sydney, îndreptându-se spre Melbourne, oraş care găzduieşte deja calificările primului Grand Slam al anului. În aşteptarea tragerii la sorţi de vineri, Halep va susţine joi primul antrenament pe arenele din complexul Melbourne Park, pe care Serena şi Şarapova s-au pregătit deja.
Petra Kvitova strânge distanţa
La Sydney a rămas ca principală favorită a turneului cehoaica Petra Kvitova, ocupanta locului 4 din clasamentul mondial. Calificată în semifinale, Petra s-a apropiat la 500 de puncte, dar ar putea reduce până la doar 200 de puncte diferenţa faţă de Simona Halep în clasamentul WTA. Doar Tsvetana Pironkova (Bulgaria, locul 67 WTA), în semifinale, şi Kerber sau Pliskova , în finală, o pot împiedica pe Kvitova să reducă substanţial ecartul faţă de Halep.
O nedorită rocadă între Petra şi Simona s-ar putea produce la Australian Open, influenţată fiind şi de principiile pe baza cărora se calculează ierarhia WTA. Sportiva din Cehia a ieşit anul trecut încă din primul tur la Melbourne, deci tot ceea ce face în plus e un bonus, în vreme ce Halep a atins la precedenta participare faza sferturilor de finală, având de apărat o „zestre” de 480 de puncte. Ideal ar fi ca Simona să-şi depăşească limita atinsă în 2014, iar o finală sau o semifinală la Australian Open ar face inutile orice discuţii legate de podiumul tenisului mondial. 
Şarapova „aleargă” după Serena
Simona are şanse minime să se apropie de Şarapova, locul 2 mondial, care la rândul ei speră să o devanseze pe Serena Williams. Rusoaica are nevoie să câştige finala, iar Serena să iasă din semifinale, sau să joace finala, cu americanca eliminată din sferturi.
Cert este că Halep va începe Australian Open din postura de favorită numărul 3 a competiţiei, deci se poate întâlni cu Serena sau Şarapova abia în semifinale. Pericoul în primul tur ar putea apăra din cauza unor tenismene de top care au căzut din diverse motive în afara primelor 32 de locuri, adică bielorusa Viktoria Azarenka sau americanca Sloane Stephnes.

Declaraţii Simona Halep: "Încerc să mă refac, să-mi ţineţi pumnii"
Tecău, în semifinale la Sydney
Dacă Halep a abandonat, Horia Tecău a ajuns în careul de aşi al turneului de dublu de la Sydney. 
La Melbourne, Marius Copil a trecut de argentinianul Horacio Zeballos în primul tur al calificărilor şi e pregătit pentru confruntarea cu Philipp Petzschner (Germania). Tot la Grand Slamul australian, trei românce înfruntă calificările: Andreea Mitu, Ana Bogdan şi Patricia Ţig.


Şarapova, selfie „de grup”
Maria Şarapova a ajuns de câteva zile la Melbourne şi s-a plictisit deja de acţiunile sponsorilor. Până acum, ea a participat la un eveniment Porsche, o petrecere Tag Heuer şi a luat lecţii de muzică de la o trupă australiană. Între timp, „Masha” a avut timp şi pentru un slefie uriaş, cu cei 380 de copii de mingi care vor participa la Australian Open. 
 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort