Simona Halep îşi conturează programul. Şi-a stabilit debutul pe zgură în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep îşi face programul pentru 2016 şi deja şi-a stabilit nişte borne importante în activitatea din anul următor.

Între acesta este şi debutul pe zgură, suprafaţă ce părea favorita Simonei, dar pe care în 2014 a avut rezultate surprinzător de slabe.

Organizatorii turneului WTA de la Stuttgart, cel în care premiul, pe lângă cec, este un automobil Porsche, au anunţat că printre vedetele care au confirmat deja prezenţala ediţia care va avea loc în luna aprilie 2016, în intervalul 16-24, se numără şi Simona Halep. Alături de ea, pe zgura de la Stuttgart vor mai evolua – nici nu ar avea cum să lipsească având contracte cu Porsche, sponsorul turneului – Maria Sharapova (ambasadoarea globală a brandului) şi Angelique Kerber (imagine Porsche în Germania).

Simona a mai participat de două ori la Stuttgart. În 2014 a ieşit în primul tur, fiind învinsă în optimi de rusoaica Svetlana Kuznetsova. Anul acesta, Halep a fost eliminată în semifinale de Caroline Wozniacki.

Pentru 2016, se ştiu deja primele trei turnee ale Simonei Halep, toate având loc în Australia, în luna ianuarie: Brisbane, Sydney şi Australian Open.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima