Simona Halep, încântată de venirea noului antrenor: „Eu l-am vrut de mai demult, dar atunci nu s-a putut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep îşi consumă ultimele zile de vacanţă, urmând ca de luni să joace în China, mai întâi la Wuhan, apoi la Beijing.

Vor fi primele turnee în care Simona va fi asistată de cel mai nou membru al staffului ei, Andrei Pavel, iar jucătoarea de pe locul 2 WTA pare foarte încântată de asta. "Nu mai ştiu exact când mi-a venit ideea, dar am avut o discuţie cu Darren (n.r. Cahill) şi amândoi am spus că este cea mai bună variantă şi că ne-am dori să facă parte din echipa noastră. Mă bucur mult că a acceptat, eu l-am mai întrebat mai demult, dar toate lucrurile în viaţă depind de timing; acum a fost momentul potrivit, atunci nu s-a putut", a dezvăluit Simona pentru Digi Sport.

Andrei Pavel a ţinut să demonteze speculaţiile potrivit cărora venirea sa în echipa Simonei înseamnă un semnal că în viitorul apropiat aceasta va renunţa la Darren Cahill.

"Simona îl are pe Darren ca antrenor şi au făcut o treabă extraordinară. Darren e un antrenor cu o experienţă incredibilă, am jucat şi eu contra jucătorilor lui. Prima dată cu Hewitt, a doua oară cu Agassi. Doi jucători care au fost pe locul 1 mondial. Sperăm să fie şi al treilea si eu sunt aici s-o ajut pe Simona cu tot ce am eu mai bun", a precizat "Cneazul".

Anul trecut, Halep a ajuns până în semifinalele turneului de la Wuhan, unde a fost învinsă de Petra Kvitova.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele