Simona Halep, în topul „tunurilor financiare“ în 2019. Barty a scris istorie: l-a învins pe Federer la câştiguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simna Halep punctează în topul celor mai mari câştiguri din tenis 2019, chiar dacă a încheiat anul cu un singur trofeu, în timp ce Barty a stabilit un record pentru WTA.

Pentru prima dată în istorie, o sportivă reuşeşte să urce pe podiumul cumulat, ATP plus WTA, al câştigurilor din tenis într-un sezon competiţional. 

După ce a pus mâna pe cel mai mare cec din istoria tenisului, de 4,42 milioane de dolari, prin victoria de la Turneul Campioanelor, Ashleigh Barty punctează pe locul trei în topul câştigurilor din acest sezon, după spaniolul Rafael Nadal şi sârbul Novak Djokovic.

Lider în clasamentul WTA, cu trofee la Miami, Rolland Garros, Birmingham şi Turneul Campioanelor, Barty a adunat premii în valoare de peste 11,3 milioane de dolari, depăşindu-l astfel în topul câştigurilor pe elveţianul Roger Federer, ocupantul locului 3 în clasamentul ATP. 

Australianca stabileşte, astfel, un reper important pentru WTA, la şase ani după ce Serena Williams devenea prima jucătoare cu încasări din premii de peste 10 milioane de dolari. În 2013, americanca îşi adăuga în vitrină 11 trofee, dintre care două de Grand Slam, având procentaj 95,1% meciuri câştigate în sezon şi câştiguri totale de aproape 12,4 milioane de dolari.

Halep, pe 4 în clasamentul WTA, dar a doua la câştiguri în tenisul feminin

   

Simona Halep a reuşit şi în acest an să dea un adevărat tun financiar, chiar dacă a pierdut poziţia de lider mondial la final de an după două sezoane de supremaţie. Locul 4 în clasamentul WTA, românca este totuşi a doua jucătoare în topul încasărilor în tenisul feminin pe 2019 şi pe opt în clasamentul cumulat, cu aproape şapte milioane de dolari. Halep a primit şi un bonus de 450.000 de dolari, datorită faptului că a luat startul în toate cele patru turnee “Premier Mandatory” şi cele cinci  “Premier 5”-uri din 2019.

Din topul celor mai mari câştiguri pe 2019 lipseşte Karolina Pliskova, locul 2 WTA. Explicaţia este simplă: deşi a câştigat la fel de multe titluri ca Barty, cehoaica a triumfat în turnee de categorie inferioară, cel mai important succes al său venind în seria Premier 5, la Roma. 

Topul câştigurilor în tenis este dominat în 2019 de Rafael Nadal şi Novak Djokovic, cei doi jucători care şi-au împărţit în mod egal titlurile de Mare Şlem la masculin. Ibericul a tranşat în favoarea sa atât lupta pentru terminarea anului pe primul loc, cât şi raportul câştigurilor, având un plus de peste trei milioane de dolari în faţa sârbului.

Top 10 cele mai mari câştiguri din tenis în 2019:

1. Rafael Nadal (Spania), locul I ATP - 16.349.586 dolari

2. Novak Djokovic (Serbia), locul 2 ATP - 13.277.228

3. Ashleigh Barty (Australia), locul I WTA - 11.307.587

4. Roger Federer (Elveţia), locul 3 ATP - 8.176.975

5. Dominic Thiem (Austria), locul 4 ATP - 7.836.322

6. Daniil Medvedev (Rusia), locul 5 ATP - 7.833.320

7. Stefanos Tsitsipas (Grecia), locul 6 ATP - 7.272.204

8. Simona Halep (România), locul 4 WTA - 6.962.442

9. Naomi Osaka (Japonia), locul 3 WTA - 6.788.282

10. Bianca Andreescu (Canada), locul 5 WTA - 6.504.150.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor